Postat de Silvia in
Brand TU pe data de 21 Ianuarie 2010 |
nici un comentariu |
437 afisari
Aminteam acum cateva zile de faptul ca m-am apucat sa merg la aerobic. Am descoperit ca imi place foarte tare si, daca eu am reusit sa ma urnesc marti, putin racita, obosita, prin nametii de ianuarie, pentru a-mi respecta programarea la aerobic, e semn clar ca nu e un capriciu de iarna.
Dupa prima saptamana de mers la sala, am tot discutat cu diverse prietene care au fost si ele la aerobic si s-au lasat, sau care vor sa mearga si lasa acest proiect pe o data nedefinita. Pentru ambele categorii de prietene, e greu sa impace sportul cu jobul. Unele prietene pleaca tarziu de la birou, altele nu se pot trezi devreme, orice ar fi. Si uite-asa, durerile de spate de la stat prea mult in fata calculatorului persista, kilogramele si ele se aduna si, in general, o stare de nemultumire ne cuprinde.
E un efort intr-adevar sa te apuci - si sa te tii!- de sport. Uneori trebuie sa te trezesti dimineata la 6, alteori sa te duci la sala dupa o zi lunga la munca, presarata cu intalniri business.
Insa un lucru e clar: sportul te ajuta extraordinar de mult la job! Te simti mai stapana pe tine, starea fizica ti se imbunatateste considerabil si vizibil, esti mai odihnita si mai proaspata. Toate astea te ajuta sa dai randament la job, sa vii cu idei noi, sa iti ajuti colegii, sa fii alerta. Iar un program disciplinat de sport te ajuta sa ai si un program disciplinat la munca. Iti dai seama care iti sunt limitele mai usor, te deconectezi, te relaxezi.
Asa ca gata cu scuzele! Sa mergem sa facem sport!
Leave a Reply