Postat de Cosmina in
Brand TU,
Lumea din jur,
My Job pe data de 23 Decembrie 2010 |
un comentariu |
854 afisariV-am invitat saptamana trecuta sa citim impreuna cateva articole scrise de invitatii mei de Craciun, aici pe 121.
Ati vazut recomandarile psihologului Pera Novacovici.
Astazi va propun sa cititi un eseu-lectie de viata, scris intr-un stil cald de catre Vasile Dancu, sociolog si profesor universitar (al multor jurnalisti 
)
Vasile Dancu - Despre infrangere si maretia ei
Echipei feminine de handbal a Romaniei
(www.vasiledancu.blogspot.com)
Obsesia victoriei este parte a eticii secolului nostru. Un secol care in locul altor valori a pus competitia si iluzia meritocratica. Totul pentru victorie este sloganul fiecarei zile. Strategiile trebuie neaparat sa fie win-win, nu este acceptata pierderea sub nici o forma. Victoria este singurul tel, singurul scop, avem o pedagogie si o mitologie a eroilor invingatori. Premiantii din scoli sunt fotografiati cu coronita si se trece cu vederea ca majoritatea se pierd cand se lovesc de viata cea adevarata, care nu stie ca doar victoria este varianta de lucru. Viata, vorba prietenului meu Sorin Grecu, lucreaza insa cu alte date. Manualul de istorie nu are nici o infrangere, nici macar una mica, de forma, i-am invins pe romani, pe unguri, pe lesi, iar pe turci i-am facut terci de cate ori au trecut Dunarea, apoi fiindca eram milosi le-am platit tribut ca sa fie data viitoare mai pregatiti pentru rolul sparring-partner la care au participat vreo 500 de ani.
Acum, peste pedagogia victoriei din perioada comunista s-a asezat pedagogia victoriei cu orice pret, obsesia americana a secolului XX. Victoria este urcarea continua in ierarhie, munca pana mori in birou, amanarea copilului pentru a te realiza profesional. Victorie cu orice pret, istoria ii retine doar pe invingatori, niciodata nu consemneaza ca ai castigat prin furt sau smecherie.
Dar cine ne invata cum sa pierdem, unde este pedagogia pentru cei invinsi? Societatea se face ca nu stie ca viata nu este facuta doar din victorii si doar 1% castiga, 99% pierd in orice situatie de competitie. Invingatorii sunt putini si, pana la urma, nici o victorie nu este definitiva. Victoria apare in toate visele, in toate noptile de nesomn. Pentru infrangere nu ne-a pregatit nimeni. Nu am visat-o, nu am dorit-o, nu o vrem. Ea taie ca o lama si ustura undeva in partea stanga a pieptului. Ea nu apare ca o blonda sexy cu tate mari, care ne face sa aplecam capul pentru a ne pune la gat medalia de aur. Este ca o fata trista si singura care se uita la noi din multime si nici macar nu vine sa ne consoleze. Pentru victorie nu ai nevoie de inima, caci nu doare nimic. Pentru victorie ai nevoie doar de un zambet latit pe toata fata, maretia se poate simula, tristetea infrangerii este veritabila. Pentru victorie nu ai nevoie de prieteni, sunt destui reporteri in jur. Se aduna in jurul tau oricum toata lumea. Doar pentru infrangere trebuie sa te ia cineva in brate, sa-ti stearga lacrima sau sa te iubeasca, plangand, toata noaptea neagra de nesomn care te asteapta in infinita, sfasietoarea ta tristete. Nici creier nu mai trebuie pentru victorie, pentru ca din victorie nu se poate invata mare lucru. Victoria este una singura, infrangerea are o mie de chipuri. Victoria isi gaseste o mie de parinti, toti se asociaza, toti si-o revendica, doar infrangerea iti apartine in totalitate. Este doar a ta, ti se daruieste total, o meriti cu siguranta, ea nu iti este contestata de nimeni.
Atunci de ce nu-i dam si infrangerii un loc important in cultura? Cine sa ne invete cum se pierde, cum sa facem sa indepartam cupa cu lichid amar de la buze pentru a nu ne obisnui pentru totdeauna cu aceasta otrava. Cine sa ne invete cum sa iesim din starea de infrangere prin solidaritate, sacrificiu si eforturi comune? Trebuie sa invatam sa nu pierdem urat, sa invatam ceva din infangere, sa nu pierdem ca tampii, iar infrangerea sa nu devina un mod de a fi. Cand ai luptat pana in ultima clipa, cand ai facut tot ce se putea pentru a castiga, dar adversarii au fost mai buni, mai esti blamabil, mai trebuie sa fii trecut prin furcile caudine la intoarcerea acasa? Cei care au fost alaturi de tine cu gandul la victoria visat, trebuie invatati sa fie alaturi si la infrangere. Maretia unei infrangeri se poate masura cu inima, victoria are masuri standard. Uneori intamplarea stabileste granita intre victorie si infrangere, uneori invingatorii nu aduc nimic unei comunitati. Poate doar exaltarea de o clipa, iar apoi teama ca victoria se va pierde in lupta viitoare. Invinsul, ajuns sa dea lupta aceea decisiva, poate fi la fel de important ca si invingatorul. Oricum este mai tare decat cei care au abandonat sau decat cei care nici macar nu au dat aceasta lupta. Majoritatea se considera invinsa inca inainte de a incepe lupta, nu are puterea de a visa macar victoria. Le este frica de infrangere si paralizati de aceasta frica nici nu au puterea sa viseze la victorie. Dincolo de istoria pe care o scriu invingatorii, noi ar trebui să ne iubim luptatorii. Putem sa batem in palme cand sunt pe cea mai inalta treapta a podiumului, dar mai ales sa-i facem sa simta caldura noastra atunci cand sunt raniti dupa o lupta pe care au pierdut-o. Au nevoie de asta pentru ca sa poata merge mai departe si, alaturi de ei, visul nostru erotic de a poseda pentru o noapte, intr-un delir cretin, femeia usoara pe nume Victoria.
Sper ca intr-o zi vom intelege ca pedagogia victoriei cu orice pret trebuie inlocuita cu cea a luptei. Drama cea mai mare nu este infrangerea, ci sa nu lupti. Sa astepti minuni care sa-ti schimbe viata, sa visezi la cai verzi pe pereti este mai grav decat a pierde o lupta.
Am suferit ca un caine alaturi de fetele noastre care au pierdut semifinala campionatului european de handbal. Am auzit in seara respectiva atatea vorbe nesabuite, spuse de oameni care nu au fost invatati sa descopere maretia unei infrangeri sau sa deosebeasca noncombatul si lasitatea de tragismul unei lupte in care ai fost infrant de soarta sau de unul mai bun. Toata lumea stia mai bine cum trebuie jucat, ce tactici, ce formula de echipa era mai buna. O tara mica, aproape iesita din civilizatia europeana, cloceste niste vise faraonice care o dezumanizeaza, o indeparteaza de putinii romani care mai lupta, care nu au abandonat si mai cred ca putem castiga victoria. O victorie care nu dovedeste nimic, doar incapatanarea unor oameni care isi sacrifica marele confort de spectator-filosof spargator de seminte pentru ca noi sa mai avem de a face cu spectacolul luptei. Mi-au fost dragi fetele noastre cand plangeau prabusite pe podeaua unei sali din nordul inghetat. Ai vazut ce priviri de gheata aveau nordicele, ai vazut ca nici un muschi nu le tresarea pe fata si ce greu a gasit camera o daneza care plange dupa victoria noastra de a doua zi, imi spune un tanar prieten. Da, am vazut, dar nu m-au impresionat hormonii lor masculini ascunsi in trup de femei care se casatoresc intre ele. Eu m-am indragostit de femeile noastre (mai tari ca barbatii mioritici ce se retrag deseori din fata dusmanului) care se ajutau una pe alta sa se ridice de pe podea si care si-au jurat una alteia in acea noapte, in care o tara intreaga uitase de ele, ca maine sa umileasca echipa celor 12.000 de spectatori care le-au fluierat continuu. Au reusit acest lucru doar prin forta pe care ti-o dau disperarea infrangerii, umilinta la care te supun parasindu-te cei care te-au sustinut. A fost o lectie despre maretia infrangerii pe care, cu siguranta, noi, romanii, nu am inteles-o. Multumesc fetelor, sunteti campioanele sufletului meu!
-
vor sosi aici si alti invitati de Craciun!
Sarbatori fericite!
Cosmina Cornea
Leave a Reply
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
Victoria obtinuta cu sacrificii in decembrie 1989 trebuie cuprinsa in manualul de istorie pt scoala primara si trebuie continuata, dar ne-am lasam pe tanjala. Sunt de acord ca a sta deoparet e mai grav decat a incerca sau a fi invins. Infringerea este doar o lectie care iti da forta de a continua daca poti si vrei. Intreaba un sportiv si vei intelege cum sta treaba cu victoria. Munca, tenacitate, ambitie, motivatie, sacrificii, talent, rabdare. Nu consider victorie ceea ce se obtine pe cai ilegale: smecherie, furt,mita, evaziune. Aceea se numeste escrocherie cu iz de castig. Concluzie: fara infringere, victoria nu are gust.