Scrisoare de departe

Cum am vazut ca seria de Scrisori catre sufletul pereche a fost atat de citita pe blog, am decis sa mai scriu o varianta a acelui articol, asa cum o simt si o doresc acum, dupa doi ani jumatate. Sper sa va placa!

A mai trecut un an fără tine. Nu pot spune cum a fost…greu, uşor, ştiu doar că încet, încet încep să mă obişnuiesc. Am învăţat să îmi feresc privirea de imaginile ce mă pot răni, dar nicio clipă nu te-am alungat pe tine din suflet. Când şi când cerul ne mai face cadou câte un moment, două de amintire. Pe stradă, atunci când merg printre chipuri fade şi trupuri greoaie, seara în pat, atunci când încerc să adorm atenunand durerea pe care o simt, dar pe care nu o pot repera şi smulge dintre oasele astea ce dor din ce în ce mai tare. Uneori doare enorm, alteori uit şi îmi spun că nici măcar nu mai contează atât de tare. Mă mint, să nu mă judeci! Nu ştiu unde trăieşti tu acum. Probabil departe de mine de încă nu ne-am întâlnit, dar aici e greu.  De ceva timp am învăţat să mă sustrag iubirilor mediocre, să nu le mai acord nicio şansă pentru a nu-mi pângări sufletul şi trupul care te aşteaptă de fapt pe tine. Câţi crezi că ar înţelege asta? Câţi crezi că nu ar arunca cu piatra dacă ar şti cum le clasific legămintele încheiate şi dezlegate cu atâta uşurinţă? De fapt…odată, de mult, tu m-ai rugat să nu judec. Nici azi nu mi-am învăţat lecţia prea bine, aşa că, probabil, mai ispăşesc încă pedeapsa de a nu fi înţeles că nu toţi avem acelaşi destin de urmat.

Obişnuiam să cred că mă pricep la cuvinte. Mă hrăneam cu zâmbetele oamenilor, cu suferinţele lor sau cu poveştile lăsate rând pe rând în urma fiecărui pas obosit pe care îl făceau în drumul spre împlinirea unui vis. Da, obişnuiam să cred asta până în ziua în care nimic n-a mai fost de-ajuns. Atunci, pentru prima oară, m-am gândit să îţi scriu. În minte-mi, apoi pe hârtie, sperând că mesajul meu va ajunge la tine, ca într-un film în care o simplă sticlă adusă de o mare învolburata reuneşte două inimi străine, ce totuşi aparţin una alteia. N-a fost aşa, dar am continuat să sper şi să gândesc că tu exişti acolo, undeva, pentru mine. Timpul a trecut, iar eu am învăţat să merg la drum şi singură, am învăţat să îmi feresc privirea atunci când dorul de tine devenea periculos pentru fiinta-mi plăpândă sau, dimpotrivă, m-am afundat în sunete ce îmi readuceau pentru câteva secunde secvenţe din adevărul ştiut doar de noi doi. Am făcut tot ce am crezut că trebuie să fac pentru a îndupleca cerul sau pe tine, însă nimic nu a fost îndeajuns.

Cu toate astea, însă, în ciuda răbdării şi credinţei cu care toate sufletele pereche au fost învestite, uneori puterea mea ajunge la final. Atunci, doar atunci, păşesc neîncrezătoare pe plajă unei poveşti ascunse de valurile oceanului ce nu pot rosti toate câte le cunoaşte. Îmi plec capul ca într-o rugă târzie şi mă gândesc la toate câte ţi-am greşit. Atunci, doar atunci, în faţa unei singurătăţi pe care doar eu o resimt atât de tare, atunci te rog să revii.

Te rog, vino mai repede. Nu ştiu cât mai pot rezista printre oameni începători, nu ştiu cât mai am până ca dorul de tine să mă mistuie cu totul. Dintre noi doi, tu ai fost cel puternic şi, chiar dacă odată, de mult mi-ai spus că e timpul să mă descurc şi singură, ştii doar că noi suntem unul şi acelaşi. Să mă ierţi pentru toate câte ţi-am greşit! Ştiu că în timp ce eu adorm, lăcrimând printre aşternuturi sifonate de plăceri trupeşti şi fade, tu priveşti în gol faţa palidă a unei fericiri efemere. Şi tu închizi ochii pentru câteva secunde, cerându-mi iertare în gând, apoi continuând şi crezând că poate, cel smintit eşti tu, şi nu ei.

Iti promit că într-o bună zi mă voi apropia, îţi voi atinge faţa brăzdată de multele riduri şi le voi citi istoria. Apoi voi preschimba în secunde tot timpul meschin şi greu care ne-a despărţit.

Şi, ca să vezi că am învăţat totusi ceva, îţi trimit un zâmbet care la momentul şi locul potrivit va deschide cercul vicios în care amândoi, de bună voie am intrat. Să fii fericit, acolo unde eşti! Să continui şi tu să râzi din tot sufletul, să îi înţelegi, să îi accepţi pe ceilalţi şi să faci în aşa fel încât să îţi fie bine. De fapt…indiferent dacă cerul ne va mai permite sau nu să ne întâlnim..nu îmi doresc decât să fii bine.

Autorul fotografiei: Christina One

Site-ul artistului: http://onechristina.weebly.com

Leave a Reply

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website

Codul de securitate *

anunta-ma cand se comenteaza după mine