Scrisoare catre sufletul pereche - ultimul episod

Postat de Marina in Firu-n 4, Love, Marina, Relatii pe data de 26 Aprilie 2010 | un comentariu | 1319 afisari

Scrisoare catre sufletul pereche I

Scrisoare catre sufletul pereche II

Scrisoare catre sufletul pereche III

Scrisoare catre sufletul pereche IV

Scrisoare catre sufletul pereche V

****

Al doilea an, cand toamna cobori din nou pe Pamant, ingerul inalt cu aripi galbejite isi incheia o alta misiune, asteptand grabit autobuzul ce avea sa il readuca inapoi in cer. Avusese parte numai de sarcini grele, cu oameni frumosi, ce il oprisera insa, din a-si vizita iubita lasata demult pe pamant. Sedea pe banca de lemn, privind in zare, cautand un raspuns la toate intrebarile sale.

Niciodata nu isi mai simtise sufletul atat de gol si greu in acelasi timp. Ii era atat de dor de ea. De zambetul ei si de toate gandurile adevarate pe care le tesea in jurul lor. Cum de nu isi daduse seama ca ei doi erau un intreg? De ce nu acceptase o astfel de viata in adevar, in locul celei in minciuna in care traia acum? Totusi avusese grija sa ii fie bine. Sufletul lui pereche era acolo, in lumea in care el nu era decat vizitator, insa fericirea alaturi de ea nu ii era permisa.

Se intreba daca vreodata Dumnezeu ii va ierta si ii va binecuvanta cu o viata plina de iubire. Iubire la care ea visase mereu, la care ea visase prima. Undeva in sufletul lui stia ca da, ca si Dumnezeu se induioseaza de sufletele ce se cauta si se asteapta frumos. Ei, insa, mai aveau de platit niste pacate, mai aveau de trecut niste obstacole.

Si, pe cand statea ganditor pe banca din statia pustie in care autobuzul spre rai intarzia sa apara, un alt inger calator poposi, asezandu-si aripile mari si albe, ostenit fiind si el de o alta misiune misterioasa. Era mult mai tanar si parea mult mai sprinten decat primul inger. Se salutara, vorbira putin despre calatorii de pe ruta lor, iar apoi al doilea inger isi lua inima in dinti si il intreba pe primul :

- Nu as vrea sa te supar prea tare, dar povestea ta a ajuns si in coltul meu de paradis. Te vad in fiecare zi cum cobori sarguincios pe Pamant, luand cea mai grea misiune, si implinind-o ca nimeni altul. Si totusi, desi harul si bunatatea iti sunt infinit mai mari decat ale noastre, chipul si gesturile tale sunt pline de tristetea oamenilor pe care ii ajutam in fiecare zi. Stiu carui fapt se datoreaza chinul tau, insa nu pot sa nu ma intreb de ce?

Ingerul il privi nedumerit, de parca nu ii venea sa creada ca un simplu ucenic dorea sa afle raspunsuri de care el insusi se ferea. Vru sa nu ii raspunda, insa celalalt continua:

- De ce continui sa te chinuiesti din cauza unui femei ce nu te-a asteptat si a pangarit astfel iubirea voastra?

Atunci isi dadu seama ca povestea lor era vestita printre ingeri, insa adevarul se afla doar la el. Il privi pe celalalt inger. Atat de tanar si ingenuu. Poate ca avea dreptul sa stie:

- Sunt lucruri in viata pe care nu le poti explica. De-acolo de sus totul pare perfect iar regulile sunt doar cateva norme peste care multi trec cu bine. Ceea ce tu nu stii e ca in trecut ingerii lucrau doi cate doi, veneau pe pamant impreuna si rezolvau misiuni cu mult mai grele decat cele de azi. Eu o aveam pe ea, iar ea ma avea pe mine. Cea mai buna echipa din rai, ingeri pe care nicio misiune nu ii putea invinge. Am facut insa o mare greseala: ne-am indragostit prea tare de pamanteni: de inocenta lor, de fericirea lor pe cat de mareata pe atat de perena, dar mai presus de toate ne-am indragostit de dragostea dintre ei. Ne-am dorit si noi sa ne putem impreuna buzele si trupurile asemeni lor, si sa ne strangem in brate ca doi indragostiti aflati la prima dragoste. Nu puteam face asta pentru ca noi eram ingeri, dar stiam ca amandoi ascundem astfel de sentimente unul fata de celalalt. Si atunci, intr-o buna zi, am hotarat sa coboram pe pamant. Sa ne lepadam de haina ingereasca si sa infruntam obstacolele vietii de jos. Eram cei mai buni ingeri sus. De ce nu am fi reusit sa fim cei mai buni oameni jos? Ea era cea curajoasa, asa ca ea a venit prima. A aruncat praful de stele peste aripile albe si s-a prefacut pe loc in cea mai frumoasa fata pe care o vazusem vreodata. Eu nu puteam cobori decat peste cateva zile. Daca am uit bine in jur, chiar aici ar fi trebuit sa o tin de mana si sa renunt si eu la sfintenia ce mi-o daruise Dumnezeu. Nu am putut sa fac asta pentru ca eu, in cele cateva zile pe care le-am petrecut singur, am fost coplesit de durerea si tristetile oamenilor. Era mult prea nedrept pentru mine, mai ales ca puterea mea de inger disparuse. Asa ca am lasat-o sa astepte. Ploua. Apa si frigul ii intrase pana la oase. A stat acolo cateva zile pana cand amintirea mea I s-a sters oarecum din memorie. Eu am plecat inapoi, purtand cu mine povara unei pacat pe care il voi regreta mereu. Voi, cei de acolo, o invinuiti pe ea pentru tot ce ni se intampla. Nu stiti ca de fapt tradatorul sunt eu. Eu nu am avut curajul sa cobor intr-o lume mai rea decat a noastra si sa incerc de aici sa schimb ceva. Si ce e mai rau e ca am pierdut-o pe cea pe care o iubeam cel mai tare. Daca as putea sa o vad si sa ma vada doar pentru cateva secunde, sa imi simta privirea cum o incalzeste si cum o dezmiarda, cred ca ar intelege cat de mult o iubesc…

Celalalt inger ii lua mana intr-a lui si i-o duse la piept.

- Nu-ti fie teama. Dumnezeu are grija de toti oamenii, daramite de cei mai buni ingeri ai sai.

- Ce vrei sa spui?

- Am poposit pe banca asta mahnit fiind ca nu reusisem sa imi aflu misiunea. Credeam ca imi astept autobuzul pentru a reveni in Cer pentru o alta mustrare divina. Am stiut, insa, de cum te-am vazut ca tu ma vei ajuta. Du-te la locul in care trebuia sa te astepte ea. Autobuzul care tocmai soseste are doar un loc, iar singurul lui pasager sunt eu. Dorinta de a va vedea pentru cateva secunde se va implini chiar azi.

O ploaie puternica se porni si ingerul isi acoperi fata, nemaivazandu-si confratele urcand in autobuzul galben ce ducea in rai. Se ridica si incerca sa paseasca spre locul in care trebuia sa o intalneasca pe ea cu secole in urma. Pe locul semnat de ei statea azi un magazin, asa ca intra acolo , stergandu-si hainele de ploaie si de frunzele ce se oprisera tocmai pe bratele sale. Era ciudat sa fie aici, desi nu era prima oara.

Ajunse la niste scari ciudate. Trebuia sa aleaga: sus sau jos. Oare ce trebuia sa faca?

Incepu sa tremure la gandul ca acolo o va vedea pe ea. Si, mai important, ca ea il va vedea pe el. O va privi direct in ochi si ii va sopti incet ca inca o iubeste, ca o va iubi mereu. Gata, chinul asta dulce amarui trebuia sa se termine, asa ca pasi grabit pe una dintre scari.

De cealalta parte, fata statea si ea alaturi de un barbat inalt, ce parea absent si obosit. Privi in jur si vazu un tanar a carei fata era scaldata in mii si mii de stropi de ploaie. Sufletul ii tresari si mintea I se incalci ca intr-un torent de ganduri si aduceri aminte. Si, pe cand pleoapele ei se chinuiau sa nu se inchida, randuri intregi de scrisori ii navalira din nou in suflet, iar degetele palmei ei se descatusau din stransoarea barbatului ce o tinea aproape de el. Fata se intoarse si il insoti cu privirea pe barbatul de pe cealalta parte. Il stia , bineinteles ca il cunostea. Atunci cine era strainul de langa ea? Se intoarse din nou. Celalalt era tot acolo. O privea si el. Cu blandete, cu iubire, cu tristete. Nu, ultima scrisoare nu era adevarata, fusese o minciuna, trebuia sa o ierte, Trebuia sa il vada… sa ii spuna!!!

Scarile, insa ajunsesera la final. Ea sus si el jos. Ingerul nu stiu daca sa se intoarca sau nu. Nu, ar fi ranit-o mai tare. O simtea acolo sus, privindu-l, strigandu-l cu sufletul, dar nu se putea intoarce. Inchise ochii pentru o clipa si multumi Cerului pentru aceasta clipa.

Iesirea il astepta cuminte, iar el nu trebuia decat sa se indrepte spre ea, sa iasa afara si sa se urce in autobuzul galben ce intre timp se umpluse de oameni. Facu un pas, apoi doi, si ajunse in final la usa. Din spate, insa, o mana blanda, dar ferma il opri.

- Unde pleci asa? De ce pleci asa? Cine esti?

Ingerului nu ii venea sa creada. Sa fie, oare, posibil? Sa dureze clipa lor de intalnire atat de mult? Se intoarse si o vazu din nou pe ea.

- Am vrut doar sa te vad si sa ma vezi.

- Si acum de ce pleci asa?

- Pentru ca autobuzul ma asteapta. Stii si tu cum e cu timpul asta. Niciodata nu te lasa sa rasufli, sa te bucuri de clipele cu adevarat magice. Dar dorinta ti-a fost indeplinita…asa ca acum..

- Ultima scrisoare…sper ca nu ai citit ultima scrisoare… Si sper ca le-ai pastrat pe celelalte.

- Da, nu stiu nimic de ultima scrisoare, insa pe celelalte le port mereu la mine. Sunt minunate.

Fata zambi:

- Crezi?

- Cu siguranta. Ma ierti, dar chiar trebuie sa prind autobuzul. E tarziu si am un sentiment ciudat, ma dor ochii si privirea mi se incetoseaza…

- Da, iti sunt plini de lacrimi.

Ingerul zambi:

- Nu, nu au cum.

Fata il prinse de mana:

- Ba da, ochii tai mari si negri se spala prima data de ploaia toamnei noastre. Si inca ceva, afara nu este niciun autobuz care sa astepte un inger ce a gasit prea greu, dar nu prea tarziu drumul spre casa.

Barbatul se uita nedumerit in jur. Afara, intr-adevar nu era nicio statie, niciun autobuz si niciun inger. Daca era asa, mai avea de trecut un singur test. Intoarse capul incet si isi privi umerii, apoi jos, pe podea. Nimic, doar cateva pene raslete pe parchetul ud al magazinului. Se intoarse catre iubita sa. Fata il privea si ea emotionata, apoi isi deschise bratele pentru a-l primi in prima imbratisare a celei mai frumoase povesti de dragoste.

Strada inca era uda, dar soarele trimitea raze jucause care sa incalzeasca ultima zi de toamna a anului. Fusese, intr-adevar o zi frumoasa si fericita asa cum nu mai avusesera pamantenii de ani buni. Ingerul cel tanar privea strengar magazinul mare din fata sa. In mana tinea cativa fulgi albi ca amintire de la cel mai bun inger al raiului. Prima sa misiune importanta se incheiase. Si inca cum! Autobuzul galben poposi in statie si ingerul alerga dupa el. Pe langa el trecura doi tineri ce se tineau de mana, atinsi probabil de primul fior al dragostei. Ingerul ii insoti o clipa cu privirea, apoi urca grabit in vehiculul paraginit de vreme. Cat de usor isi putea Dumnezeu pierde ingerii. Azi, insa, renuntase la unul tocmai pentru ca dimensiunea iubirii pe care El insusi o crease, nu mai putea fi oprita.

Sfarsit

de Marina Rasnoveanu