Scrisoare catre sufletul pereche III

Va ofer a treia parte din “Scrisoare catre sufletul pereche”. Ar fi bine ca inainte de a o citi, sa rasfoiti si “Scrisoare catre sufletul pereche I” sau “Scrisoare catre sufletul pereche II”. Au o anumita continuitate. Totusi, ca si celelalte, si aceasta parte poate fi luata separat. Enjoy!

Scrisoare III

Lumina ce inconjoara biroul in care lucrez pare a face rabat de raze la fereastra mea. Am iesit azi afara, multumind in gand Cerului ca inca o zi se sfarsise cu bine si cu oboseala resimtita pana in maduva oaselor. Azi nu a fost o zi buna, nu stiu de ce. Nu am putut sa ma adun si sa imi scot gandurile negre din cap si nici acum, cand merg pe strada nu reusesc sa las in urma tot ce ma apasa.

Cand si cand ma simt cuprinsa de o neagra si neinteleasa singuratate. Nu ma alina nimic, nici macar gandul ca intr-o zi voi fi fericita. Nici macar asfintitul cu toate minunile lui nu imi poate readuce speranta atat de prezenta in viata-mi scaldata cu tot felul de culori. Vantul bate din ce in ce mai tare, prevestind furtuna, in timp ce eu mai am mult pana acasa. Ciudat, eu aici ma simt acasa, printre aleile cu copaci inalti si verzi, printre cladirile ce se inalta de-o parte si de alta a bulevardului, ele imi starnesc amintiri dulci si amare in acelasi timp, aici aud rasete si tristeti de-opotriva. Pasesc grabit, apoi mai lent si nu observ cand stropii mari de ploaie imi uda fata ingandurata.

O ploaie calda se porneste iar eu nici macar nu pot sa alerg pentru a ma proteja de apa cerului cazuta, parca, pentru mine. Pierd trenul ce nu ma asteapta de fiecare data cand tristetea imi toarna plumb in picioare, si ma indrept spre microbuz, mahnita fiind la gandul ca voi face o vesnicie pana in locul caruia ii spun acum, formal, acasa.

Luminile deja s-au aprins si felinarele lucesc in apa parcului solitar. Masinile gonesc si claxoanele nu ezita sa pangareasca lumea mea tacuta si sfasiata de riduri necurate. Cobor privirea incet, imi duc mana la tampla incercand sa sustin capul prea greu de-acum. Nu mai suport sa vad in fata, nu mai suport sa simt mirosul unei neimpliniri continue. Oare asa va fi mereu? Ma intreb tacuta, de parca cineva de langa mine imi va raspunde rapid ca nu. Dar stiu deja asta, si mai stiu ca in viata asta asa a fost sa fie.

Ma intreb unde e speranta ce obisnuia sa imi fie cel mai bun camarad in clipe grele, unde pleaca ea cand si cand, lasandu-ma prada acestor lacrimi sfasietoare ce imi rup parca din trup si sug inocenta din suflet? De-as putea sa dorm, de-as putea sa nu ma mai gandesc la asta. N-as mai fi eu, stiu, dar ar fi mai bine. Adorm intrerupt, visez vise scurte, rele, chinuitoare, si ma trezesc mereu sperand ca am ajuns acasa.

Cand in sfarsit pasii se indreapta din ce in ce mai mult spre blocul in care locuiesc aici, lacrimile imi invadeaza fata, luand locul picaturilor de ploaie ce mai devreme ma pregatisera pentru un alt moment de suferinta.

Unde esti, speranta? Unde esti credinta? Unde esti tu, cel caruia eu ii spun iubitule? De ce nu imi simti durerea si de ce nu pornesti in graba pentru a ma ajuta? Esti cealalta jumatatea a mea, tu ar trebui sa simti durere in inima si sa te inconvoi stiind prin ce trec eu acum. De ce nu vii mai repede?!

Ajung in pat simtind de-acum ca ranile sufletului se prelungesc pe trup, mai mult, mai mult, de parca ele vor sa ma trezeasca la realitate. Am uitat, insa, geamul deschis. Ma duc, si cu un ultim efort incerc sa il inchid. Simt adierea vantului si ma opresc in liniste pentru a-i asculta mesajul. Aud, simt, stiu si ma intorc cu ochii inchisi, calcand cu grija pe parchetul alunecos. Ma asez pe pat si ma inconvoi , incercand sa descifrez vorbele unui inger proaspat poposit pe Pamant. Imi ating usor lacrimile si simt mai rau durerea curgandu-mi prin vene.

E oare posibil, e oare posibil ca eu sa fiu aici si tu acolo? E oare posibil ca tocmai noua sa ni se fi intamplat asta? Am sperat atat de mult, am visat atat de mult, pentru ca totul sa se termine intr-o noapte perfida de vara?

Simt cum un aer rece imi mangaie fata, parul, buzele, mi le ating usor apoi gem cu durere pentru ca nu vreau sa recunosc.

Nu vreau sa recunosc ca eu sunt prinsa in limita unui timp zis viata, iar tu esti inca acolo… in eternitate.

Raspuns

Azi cerul s-a dezlantuit. Norii au pornit furtuni grele, arhanghelii au trimis fulgere albe si portile raiului au fost ferecate. La una dintre ele un inger batea cu putere, incercand sa darame o soarta scrisa deja. Sleit de puteri se prabusi incet, strangand in mana foile udate si ele de ploaia cotropitoare ce ajunsese aici.

Lipsea una, ultima. Stia ca ea o scria si nu oricum, ci cu durerea pe care, daca ar fi fost dupa el, nu ar fi vrut niciodata sa o afle. Dar ea era altfel, ea era a lui si nu ar fi avut cum sa se minta la infinit. Zambi trist, incercand sa stoarca macar o lacrima pamanteasca ce i-ar fi adus o mica alinare. Dar ei, ingerii, nu cunosteau gustul suferintei scaldate in apa si nu se puteau elibera de cate ori cadeau in pacatul suferintei. El trebuia sa fie aici, iar ea acolo. Si intre ei arhangheli, ploi, tunete si Dumnezeu.

2 Responses to “Scrisoare catre sufletul pereche III”

1. silvia ivan spune:

   27 Martie 2010 la 10:36

   Cred ca l-am citit de zece ori,am dorit sa simpt si eu ceva din intensitatea trairii tale.Este pe cit de frumos pe atit de trist si te vad pe tine (cu ochii mintii)ajutind un inger prabusit sa se ridice….s-au lasind geamul deschis sa-ti intre in casa toata furiea naturii.

   Răspundeţi
2. DAL spune:

   30 Martie 2010 la 00:04

   Phiii, Miss marina, iar m-ai topit…. cred ca este \\"stare generala\\" de doare asa de tare, in atat de multe sufletele, nu cred ca este doar astenia de primavara sau astrele… deluna noua cu anuntatele sale depresii, mai bine ca nu mi l-ai trimis acum cateva zile, de atunci tot incerc sa vaslesc spre mal, poate ma ajuta saptamana mare, si Dumnezeu….sa ies nitel la mal, splendida scrisoare… trec cand pot pe face sau adress pentru comunicari/ relatii
   Inspiratie maxima dar nu \\"de corabii inecate\\"!!! sa ne ajute Dumnezeu, pe toti sa trecem de starea aceasta…neprielnica, o veni si pe starda noastra soarele si sufletelul pereche…
   va pup doamna!!!!!!!!

   Răspundeţi

Leave a Reply

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website

Codul de securitate *

anunta-ma cand se comenteaza după mine