Postat de Marina in
Firu-n 4,
Love,
Marina,
Relatii pe data de 26 Ianuarie 2010 |
8 comentarii |
2638 afisari
Acum cateva luni, o prietena imi povestea la o cafea cat de singura se simte dupa despartirea de iubit. Fusese o relatie lunga, inceputa in adolescenta, cu focuri de artificii si pasiune, o poveste pe care o porti in suflet la fiesice pas si tinzi sa crezi ca iti este sortita. Ca o singuratica prin definitie, si asta pentru ca asa a fost sa fie,nu pentru ca asa as fi vrut, am incercat sa o invat si pe ea aceeasi lectie care mie mi-a luat ani buni: aceea ca trebuie sa te simti bine tu cu tine pentru a putea face un barbat fericit sau pentru a-i cere macar sa te iubeasca, ca viata este intotdeauna rotunda si cu siguranta el se va intoarce in genunchi exact cand ea va iubi pe altul etc. Am incurajat-o dandu-ma exemplu chiar pe mine si spunandu-i ca dupa un timp suferinta va trece, linistea se va asterne si atunci, doar atunci dragostea se va intrezari la orizont.
Recunosc faptul ca m-am simtit mandra de mine pentru mica ora de psihologie predata, credeam eu, foarte bine.
Dupa o bucata de vreme, nu foarte mare, ba chiar foarte mica, m-am intalnit cu aceeasi prietena. Era la brat cu un barbat, radisanta si fericita, confesandu-mi-se ca se indragostise din nou, fulgerator, pasional si iremediabil.
Da, m-am simtit frustratata si derutata vazand cat de repede ea se remontase ba chiar isi gasise fericirea alaturi de un barbat pe care eu, sincer, nu l-as fi ales niciodata.
Atunci mi-am pus doar in subconstient intrebarea: oare nu mai stiu eu sa iubesc?
Peste o alta bucata de vreme am avut si eu un “date”. Reactiile si gandul ca s-ar putea sa imi placa de tipul respectiv m-au aruncat intr-o furtuna de temeri pe care nici astazi nu o pot intelege. A fost ca si cum mi-as fi vazut intreaga viata inaintea ochilor, toate zbaterile urmate de reusite sau esecuri, toate au dus la o singura concluzie: acela nu era omul potrivit pentru mine. O decizie prea rationala pentru aparenta mea fire, dar in confirmitate cu zodia taurului ce ma guverneaza.
M-am intalnit, a fost dragut, serios, prea serios si atat. Nici pic de pasiune, de poveste… nimic. Au urmat, bineinteles, cuvinte pline de repros, cum ca eu as visa cai verzi pe pereti, ca as avea astepari prea mari, ca sunt prea inocenta pentru a intelege ca dragostea adevarata vine dupa lungi conversatii serioase si intalniri amicale. Da, atunci am intrat in panica. Pentru ca am inceput sa cred cu tarie ca uitasem cum este sau trebuie sa iubesti.
Totusi, din discutiile astea amicale am inteles ca el, care nu era totusi The One, iubise multi ani o fata, dar ceva se rupsese intre ei iar impacarea era exclusa din ecuatie. Acum, ajuns la o anumita varsta nu-si mai permitea ca altii sau ca mine sa caute pasiune si iubire, ci ceva stabil si convenabil.
Tot intr-o seara d-asta de iarna m-am reintalnit cu prietena de la cafea. Nu mai era la fel de entuziasmata si cu siguranta nici atat de indragostita. Mi-a marturisit ca se aruncase prea repede cu capul inainte, ca frica singuratatii o daramase si inca nu ii dadea pace, ca se simtea pur si simplu sufocata de linistea din jurul ei. Ea nu era obisnuita asa. Crescuse cu iubirea unui barbat, invatase cum este sa ii porti de grija si sa fie alinata cand ii era rau si nu era dispusa sa renunte la asta. Chiar si cu pretul barbatului nepotrivit. Am asigurat-o atunci ca va fi bine. Nu i-am mai repetat lectia de morala pe care o uitase de cum i-o predasem data trecuta.
M-am despartit de ea, insa, cu un gust amar. Intelesesem ca uneori, in viata intr-adevar uiti ( sau nu mai vrei sa inveti) cum sa iubesti.
Esti prins de cariera, de visuri marete ori de obisnuinta unei iubiri trecute si apuse si te arunci intr-un tipar ce iti poate dauna enorm.
Nu stiu ce ar trebui sa faca oamenii ce au trait povesti de neuitat si acum se regasesc singuri pe un peron inghetat si prea sinistru. Nu stiu ce ar trebui sa faca barbatii ce au ajuns la 30 de ani si isi doresc cu orice pret o familie. Nu pot sa inteleg nici sufletul meu care tanjeste nu dupa iubirea perfecta, ci pur si simplu dupa sufletul ei pereche.
Nu stiu cum ei toti ar trebui sa treaca cu bine peste nopti de ninsoare, furtuni de mai si ploi de septembrie. Nu stiu pentru ca nu mai sunt atat de sigura ca tot ce credeam e adevarat.
Sustin, insa cu tarie ca nimeni nu ar trebui sa isi piarda speranta sau sa renunte la lupta.
Iar voi, cei care stiti deja secretul pe care noi doar ne chinuim sa il aflam, voi cei care nu mai sangerati dupa aripa rupta demult de ingeri ar trebui sa invatati sa zambiti mai mult si sa multumiti in gand atunci cand plecati capul pe pieptul jumatatii voastre. Nu e putin lucru sa stii ca cel pe care il prinzi de mana este cu adevarat al tau sau ca singuratatea nu va purta in veci numele tau. Asa ca aratati-va iubirea, demonstrati ca stiti sa iubiti si daruiti si celorlalti macar putin din intelepciunea darului vostru.
Leave a Reply
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
este foarte greu am trait o viata langa o femaie si am crezut ca exista dragoste, dar totul nu este decit un vis.
eu am fost oarecum “educata” sa astept “the one” cum spui tu. si ma tot uitam eu la prietenele mele indragostite pana peste cap si nici macar nu puteam sa fiu invidioasa pentru ca, dupa cum spui tu, eu nu i-as fi ales niciodata pe respectivii parteneri. dragostea a venit la mine oarecum “cu forta”, pentru ca cel pe care eu la inceput nu l-am vrut, pentru ca nu era perfect, nu a renuntat la mine. acum sunt foarte fericita, si, chiar daca nu e perfect (nimeni nu e), e foarte foarte frumos. poate intr-adevar merita incercat, chiar daca la inceput ti se pare ca nu e “the one”.
Asta e o greseala pe care o fac multi-cred ca the one trebuie sa fie perfect. eu nu cred asta, dar cred ca trebuie sa existe acea chimie, acea atractie si nu doar sa fie caldut pentru ca orice caldut se poate transforma in ceva mai cald in timp. Sau poate gresesc eu, poate ai dreptate tu anca, sau poate la tine the one a venit in modul asta. chiar nu stiu.
salut
nu stiu cum vine asta
Dumnezeule, ce mi-a placut Mrs. Marina, la varsta mea il inteleg pana in maduva oaselor, mi-a picurat in suflet ambra si miere, piper si sare pe acelasi suflet, superb, imi pare rau ca l-am pierdut la data cand a fost scris…merci, pentru intrarea in “biblioteca”sufletului…revin dupa celelalte..
Si eu m-am despartit dar am aceeasi parere ca sfatul care i l-ai dat prietenei tale.. ca atunci cand o sa fiu bine etc. Dar nici eu nu mai stiu - daca nu o sa vina nici atunci?! Nu exista reguli, promisiuni, certitudini - doar speranta ca nu ne inselam.
adevar sau minciuna?ce alegi?cand iubesti, iubesti si atat, cand iubesti nu mai gandesti, nu mai esti rationala, plutesti, poate sa fie o data, prima data, a 2 oara si poate si a 3 oara, este cel mai frumos sentiment din lume, atunci cand pierzi persoana draga se rupe o parte din tine, daca esti suficient de puternica partea aceea se va reface foarte repede, mereu vei traii cu teama ca va venii un alt vanator care sa iti rupa o aripa poate aceiasi aripa pe care ai mai avut-o franta, de data asta va fi mai grav deoarece a 2 experienta de genu asta te poate dobora definitiv si tu orice s-ar intampla trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe.
FEMEIA NU STIE SA IUBEASCA..!!EA ARE DOAR IMPRESIA ASTA..!SAU DRAGOSTEA EI DUREAZA EXTREM DE PUTIN IN TIMP…UN BARBAT IUBESTE PENTRU TOTDEAUNA.! O ANUMITA FEMEIE ! IN CIUDA A CEEA CE SE POVESTESTE DE FEME IN IDEEA CA BARBATUL ESTE VANATOR.! ESTE VANATOR PTR CA FEMEIA ESTE CEEA CARE L ALUNGA INSTINCTIV…ESTE CONCLUZIA MEA DUPA APROAPE O VIATA….