Postat de Gabriel S. in
Timp liber pe data de 28 Septembrie 2005 |
2 comentarii |
422 afisariNu am nici cal si nici ponei. Singurul cal pe care l-am incalecat a fost intr-o poezie din adolescenta. Era o rasa speciala pentru ca era din un cal din valurile marii. De atunci insa caii pe care i-am vazut cel mai des sunt caii din Bucuresti, caii tiganilor, slabi, amarati si chinuiti, riscandu-si viata in trafic. Suferinta lor este muta si neglijata. Izvoare de viata sunt haituiti fara a li se da sansa de a fi cai. Calul de Bucuresti arata ca si oamenii de Bucuresti, jalnici, obositi si lipsiti de demnitate. De data asta nu tiganii ne-au transformat in niste pricajiti ci propria cultura de comunicare pe care ne-o creeam zi de zi , prin toate mijloacele. Atentie la cai si la oameni ! Dar daca soarta cailor de Bucuresti nu poate fi schimbata soarta oamenilor poate fi !
Leave a Reply
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
o analogie extraordinara si crud de adevarata
eu cred ca atat soarta cailor cat si cea a oamenilor poate fi schimbata. nu rapid , ci lent , dar si schimbarea asta tine tot de noi ;cei care intai observam si apoi… apoi trb sa facem ceva… momentan orice e binvenit..de la a oferi un zambet sau o bucata de paine unui cal pana a face un lucru bun pe zi ptr cel de langa noi(chiar daca ne vine greu, s-au sacrificam din ceea ce avem in posesie)