Postat de Daniela in
Featured Articles,
Lumea din jur pe data de 22 Martie 2010 |
11 comentarii |
3170 afisariAstazi am aflat ca a murit un prieten, Adrian, intr-un accident de motocicleta… sambata noaptea… impreuna cu o prietena, Madalina Avram. De cand am aflat parca refuz sa accept ca nu mai e. Am aflat si nu mi-a venit sa cred. Citesc de cateva ore postarile pe forumul motociclistilor si tot nu imi vine sa cred ca s-a dus.
Ne cunosteam de cativa ani buni, dar vorbeam numai la telefon si pe messenger. Era persoana responsabila de serverele noastre si vorbeam ori de cate ori aveam o problema legata de emailuri, site-uri, newslettere. Adrian Bercea era un munte de calm si rabdare. Ori de cate ori aparea o situatie de criza o dezamorsa si o rezolva cu mult tact si eleganta. 8:00 dimineata. 12:00 noaptea. Pe mess, la telefon, nu avea importanta.
Saptamana trecuta Adrian s-a oprit pe la noi pe la birou sa ne cunoastem in sfarsit si sa vorbim despre cateva proiecte de suflet. Le-a cunoscut si pe toate fetele de la 121. Era un munte de om, avea peste 1.95, blajin la chip si la vorba. Motociclist impatimit, voluntar in proiecte care rezonau cu fiinta lui. Era fericit de viata noua pe care o incepuse la Timisoara. L-am intrebat daca nu e greu sa pleci intr-un oras in care nu stii pe nimeni. A zambit din nou si mi-a spus ca iti faci prieteni oriunde.
Mi-a vorbit despre proiectul de Craciun din 2009, despre proiectele prin care au strans fonduri si au ajutat Casa de copii din Buzias si pe cea de la Vadu cu Plopi. Mi-a vorbit despre proiectul Pokers Run din week-endul viitor prin care impreuna cu alti motociclisti din Timisoara vor strange si fonduri pentru Casa de copii din Buzias. Am planuit sa strangem carti la Serile de lectura 121 pe care sa mergem apoi sa le daruim copiilor de la cele doua case de copii.
I-am marturisit cand l-am intalnit saptamana trecuta ca imi doresc sa fiu ca el “cand o sa cresc mare”, calma in fata furtunei si sa gasesc “my way out” din orice situatie senina. A zambit larg, ingustandu-si ochii.
Am redeschis blogul lui Adrian si am recitit ce scrie chiar in titlu: Lost in a dream… searching for a way out. Poate chiar de aceea zambea! Stia mai multe decat mi-a spus!
“Nu există nici un început. Nu există nici un ‘acasă’. Nu există nimic. Există doar ceea ce rămâne în urmă. Există doar câteva texte pe care vârful bont al unui creion le-a scrijelit pe câteva bucăţi murdare de hârtie…
Unde, când a început această poveste? Nu se mai ştie… Acum mulţi ani. Într-un loc fără nume.
Unde şi când se termină această poveste? Nu se termină niciodată. Dacă vreodată autorul va considera povestea încheiată, o vor continua alţii. Involuntar, poate. Dar povestea va rămâne.”
Era un om mare cu suflet bun de copil. Marinimos si plin de viata.
Adrian, Dumnezeu sa te ocroteasca! Sa te calauzeasca lumina binelui pe care l-ai adus in viata celor care te-au cunoscut. Sa continui sa ne veghezi de acolo de unde esti acum!
Iti multumesc ca ai venit in vizita la noi! Saptamana trecuta si in viata asta!
Condoleante familiei si prietenilor lui Adrian si ai Madalinei pentru pierderea suferita. Sa le fie alinare ca au avut langa ei doi oameni extraordinari care au facut o diferenta pe unde au trecut!
Leave a Reply
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
Eşti a doua persoană care povesteşte despre cineva care a murit. Azi. Trăim prea puţin, ce păcat că nici cât o facem nu ştim să trăim.
Valentina, e important ca atunci cand ne dam seama ca nu stim sa traim, sa incepem sa o facem.
Ne-a vizitat joi, la birou, si cand mi-a fost prezentat nu am inteles cine este. L-am salutat politicos dar nu mai mult. Cand Alina, colega mea de birou, “m-a tras de maneca”, am alergat pana la usa. Vroiam sa-i strang mana. Mi-a zambit frumos cand i-am spus ca ma bucur sa-l cunosc si ca-i multumesc pentru muuultele situatii “negre” din care ne-a scos, indiferent de ora.
N-am reusit (decat) sa observ ca avea o privire blanda si o mana calda. Mi-a raspuns “cu placere” si a zambit! M-am intors fericita ca “nu l-am ratat” si credeam ca va urma sa ne mai auzim/vedem… sa-l mai sun cand voi mai avea nevoie de el… indiferent de ora.
Am aflat apoi de toate proiectele in care era implicat, de dragostea lui pentru motoare, de ceea ce dorea sa faca impreuna cu Daniela. Stiam ca ne vom vedea mult mai des si vom apuca sa vorbim mai pe-ndelete.
N-a fost sa fie dar sunt convinsa ca toate visele lui, puse in acele proiecte de suflet, vor continua, intr-un fel sau altul!
Indemn:
Ia lectia asta si du-o mai departe, ia tot ce ai primit de la el si bucura-te!
Atat a fost, atat a avut el nevoie sa fie… sa daruiasca, sa invete, sa ne-nvete!
Nu-l ajutam daca plangem fara sa ne rugam pentru el!
Ma bucur ca ti-am strans mana, ma bucur sa aflu atatea despre tine.
Drum bun, Adrian! Dumnezeu fie cu tine!
Sa te odihnesti in pace, Adrian!
http://alina-marcu.blogspot.com/2010/03/sa-te-odihnesti-in-pace-adrian.html
nu mi vine sa cred…am vazut poza cu adrian si madalina si nu mi vine sa cred k ei sant cei 2 implicati in accident….era vecina cu mine si mergea mla sala impreuna la jolly fun…nuuuu mi vine sa creeeed…..doamne cat ii mai placeau 2 roti…doamne nu e adevarat..nu e normaaal….aaaaaaaaaaaaaaaaaaa……nu am fost in viata mea asa stupefiat…nu e adevaraaaaaat
Multumesc pentru toate cuvintele frumoase spuse despre fratele meu. Sper ca vom putea continua, intr-un fel sau altul, ce a inceput el.
Da, Mirela, ai dreptate, depinde numai de noi sa continuam cateva dintre proiectele in care Adrian [QAZ cum ii spuneau prietenii motociclisti de la DAC Motors] credea cu tarie si care au rezonat si cu noi.
Destinul?
Da,destinul!
Acum multi ani ,imi pare mie,o doamna citea in palmele a doi tineri.
Ce le-a spus?
Nu prea conteaza,s-au adeverit toate.Dar imi doream macar cu ceva sa se fi inselat!
Lui ii spunea cu frica sa se fereasca de motociclete,de accidente(pentru el atunci motocicleta era ceva strain).
Ei? Au ras…
Imi pare rau !Cuvintele nu pot spune cat de mult …
Luni se împlineşte un an de când Mădă şi Adi au plecat dintre noi. Sâmbătă, părinţii Mădălinei îi vor face parastasul. Voi fi alături de ei, pentru că este tot ce mai pot face pentru Mădă. Dacă nu ai timp să ajungi la parastasul lui Adi (care probabil că va fi tot sâmbătă), du-te şi aprinde o lumânare pentru sufletul lui.
Gigi
Cei dragi nu mai sunt printre noi (numai) in momentul in care nimeni nu-si mai aminteste de ei.
Pe parcursul unui an au fost multe momente in care nu numai ca ne-am amintit dar am si vorbit despre acesti doi oameni minunati.
@Gigi: Cu siguranta voi aprinde o lumanare pentru sufletele lor.
Sa ne da Dumnezeu intelepciune sa pretuim viata… asa cum este ea!
Azi, Mădălina ar fi trebuit să împlinească 31 de ani. Dacă ai vreme, aprinde, te rog, o lumânare pentru sufletul ei.
Mulţumesc anticipat.
Grig (aşa cum îmi spunea ea)