Intotdeauna pe tocuri inalte

Postat de Marina in Atitudini / Despre mine, Firu-n 4, Lumea din jur, Marina pe data de 18 Aprilie 2011 | un comentariu | 1256 afisari

high-heels Acum ceva timp un domn trecut de prima tinerete imi explica nonsalant ca, pentru ca o fata sa nu fie vulnerabila in fata lumii trebuie musai sa apartina cuiva. De preferat unui barbat, a completat el aruncandu-mi o privire plina de intelesuri. Am zambit ironic si am continuat discutia, iar la final mi-a spus stanjenit si oarecum frustrat ca sunt totusi o persoana interesanta. Cu toate astea, in acea zi m-am simtit prost. Asta e cuvantul, oricat de urat suna el. Nu am inteles si nici nu o sa inteleg de ce oamenii gandesc astfel si se simt indrepatatiti sa te intrebe de sute de ori intr-un an de ce esti singura, nu te-ai maritat si nu ai copil la 27 de ani. ( explicatia psihologica pentru gestul lor e chiar acesta – esti singura, esti vulnerabila, oamenii te pot ataca cum doresc).

La un moment dat, acelasi domn mi-a mai spus si ca femeile si barbatii iubesc diferit. Femeile de-antregul, iar barbatii doar de amorul artei. Sorry, asta e doar o ironie…nu m-am putut abtine. Ei bine, se pare ca femeile iubesc un barbat pentru ceea ce reprezinta el: fizic, intelectual etc, pe cand barbatii iubesc doar femeile pe care cred ca nu le pot avea, pentru care trebuie sa lupte ( sau au ei impresia ca lupta), genul de femeie misterioasa si inabordabila.

Da, d-asta sunt eu singura! am spus triumfatoare. Bineinteles, nici asta nu a fost atitudinea la care se astepta domnul in cauza. Adica, in loc sa ma intristez de inadaptabilitatea mea sau sa ma veselesc ca am aflat sensul vietii, indraznesc sa ignor un adevara general valabil?! Da, ignor. Asta sunt, nu am ce face si n-am sa ma schimb doar pentru ca psihologic vorbind nu ma incadrez in tiparele femeii puse la adapost de aripa ocrotitoare a vreunui barbat si nici in tiparele femeii fatale.

Ideea e ca eu ma simt bine asa, neapartinand niciunui barbat dornic sa isi confirme puterea prin “slabiciunea” mea. Viata imi ofera acum si aici altele. E drept ca uneori nu ma simt in al 9-lea cer, insa nu alerg dupa iubiri furate sau imposibile ( ok, ma mai uit uneori la poze pe Facebook, dar presupun ca asta nu se pune ), si nici nu imi plang in barba de ghinionul meu in dragoste. Cred cu tarie ca chestia asta pe care unii o comercializeaza ca la piata nu tine de varsta, statut, functie sau vreme. O simti sau nu. Ai norocul sa o intalnesti mai repede sau mai tarziu…it’s all about your karma ar spune buddhistii:))

Intre timp traiesc. E adevarat, uneori cu garda ridicata pentru ca prietenii, cunoscutii sau necunoscutii sa nu indrazneasca sa imi arunce priviri compatimitoare. Alteori cu mersul mai greoi pentru ca singuratatea te impinge la greseli. Mici, nu mari, in cazul meu. Am, insa satisfactia ca nu ma ascund sub o masca ce nu imi apartine. Sunt doar eu, in varianta adevarata si neimbunatatita in asteptarea unui alt eu, in varianta masculina. That’s it.

P.S: As mai fi stat, dar am programare la dentist. Un barbat frumos, inteligent, de succes, dar cam superficial de fel care are nevoie sa ma vada machiata, aranjata si intotdeauna pe tocuri inalte. Nu de alta, dar doar asa reuseste sa isi inghita intrebarile legate de statusul meu marital.

Marina