Postat de Carcotasa de serviciu in
Atitudini / Despre mine,
Carcotasa de serviciu,
Firu-n 4 pe data de 31 August 2009 |
nici un comentariu |
466 afisari
De ceva saptamani urmaresc talk-show-urile politice de la TV si nu-mi vine sa cred ochilor, suntem intr-un scandal continuu legat de bani folositi aiurea si tot felul de comisii parlamentare: comisia Ridzi, comisia Udrea si cate or mai fi. Discutii interminabile: cine cui a dat documente la timp sau nu, cine a mintit prin omisiune, cine a refuzat sa faca declaratii, cine a furat si cine a recunoscut ca banii nu mai sunt in visterie. Intrebari fara raspuns si dezbateri interminabile! Circ si paine, circ pentru noi, paine pentru… ei.
Se apropie alegerile prezidentiale si o colega m-a intrebat azi: tu pe cine votezi? Basescu sau Geoana? Daca m-as duce la vot azi, pe nici unul. Nu simt ca in acest moment avem un candidat la prezindentiale care ma reprezinta, nu vad grija pentru noi ca cetateni pe prim plan. Ma lovesc din plin, in orice buletin de stiri, talk-show, articol de ziar de dorinta acuta a politicienilor de a da bine in ochii nostri, a alegatorilor. NUUU, nu prin fapte demne de lauda, ci prin jocul cu aruncatul cu noroi in oponent.
Nu ii intereseaza ce se intampla cu oamenii acum in prag de toamna/iarna, cand vor creste costurile la intretinere, caldura, alimente. Sanatatea e pe butuci. Inauguram drumuri care nu mai sunt functionale ziua urmatoare. Nu am simtit niciodata de la 1989 incoace atata bataie de joc la adresa noastra, a cetatenilor. Vorba ceea, sa traim pana la alegeri, si mai apoi mai vedem!
Cum era emisiunea aceea? Romania, incotro? Ce luminita! Toata tara e in bezna, dar sunt unii care dau in noi cu artificii ca sa ne ia ochii! Desteapta-te, romane!
Leave a Reply