Salutari, UNBT!

De vreo cativa ani sunt ‘bombardata’ de pretutindeni cu informatii despre ‘dezvoltarea personala’, aud de aparitia unor noi coachi si despre succesul sesiunilor de coaching, am citit zeci de articole despre cum sa te prezinti la interviul de angajare, despre ce trebuie sa eviti si ce trebuie obligatoriu sa faci. In ultimele zile am avut ocazia sa ma gandesc la ce au insemnat toate acestea pentru mine, cum m-au influentat, cum m-au ajutat in dezvoltarea brandului meu personal si evolutia mea ‘pe piata muncii’. Si mi-am dat seama ca, de fapt, fiecare dintre noi suntem la locul de munca – ca si in viata – extrem de diferiti in functie de personalitatea noastra: zambitori sau crispati la angajare, impulsivi sau rabdatori intr-o negociere, amabili sau nepasatori fata de colegii nostri. Si atunci, care este rolul acestor seturi de reguli, clasificari, sfaturi si indemnuri? Ganditi-va! E extrem de simplu!

Ti s-a intamplat vreodata sa citesti un articol despre cum se poarta o negociere si sa te gandesti: ‘bine…dar n-am aflat nimic! E de bun simt sa te comporti asa’. Ti s-a intamplat sa mergi la o sesiune de coaching si sa ai senzatia ca informatiile pe care le-ai aflat acolo de fapt le stiai deja dintr-o parte sau alta? Daca da, atunci trebuie sa-ti fi dat seama ca nu te-ai nascut cu toate aceste informatii inscrise in ‘bunul tau simt’. Si cu siguranta ca mama ta, printre ’spala-te pe maini inainte sa mananci’ si ‘aduna-ti jucariile din camera’ nu a strecurat si un ‘informeaza-te cu atentie despre compania la care aplici inainte sa te duci la interviu’. Tot acest ‘bombardament de informatii’ de care iti vorbeam mai sus a creat o baza a ‘bunului simt’ in relationarea cu ceilalti, in dezvoltarea ta personala, in crearea brandului tau personal. Si, din momentul in care s-a format aceasta baza, ai inceput sa reactionezi din instinct, sa fii tu chiar si la locul de munca, sa personalizezi regulile si sa ti le insusesti. Cu siguranta ca nu ai uitat de cate ori ai recitit ‘regulile de aur’ si de cate ori te-ai uitat in dulap in cautarea tinutei potrivite inaintea primului tau interviu de angajare.

Eu le sunt recunoscatoare tuturor celor care ‘mi-au vandut un pont’ la un moment dat, tuturor celor care m-au ajutat sa-mi insusesc propriul set de reguli si sa-mi alcatuiesc baza ‘bunului simt’ la locul de munca. Si pentru ca am ocazia sa contribui un pic la dezvoltarea celor care citesc sectiunea UNBT, incep prin a va saluta si a-mi exprima increderea ca impreuna vom afla lucruri noi, interesante, care sa ne faca sa ne oprim un pic, sa ramanem pe ganduri si sa zicem, precum americanul, ‘I didn’t think of it that way’.

Cristina Tarziu
cristina.tarziu@121.ro

Bookmark and Share

Leave a Reply

*
Reading Is sexy
   RSS Feed | RSS Comentarii