Marti dimineata m-am trezit la ora 5.15 fiindca nu mai puteam sa dorm. Emotiile concursului au inceput sa apara… asa dis-de-dimineata am plecat la sala. Dupa ce am servit micul dejun – o banana, un fresh de portocale si doua albuse de ou, mi-am ocupat timpul cu cateva retusari ale exercitiului meu de concurs. Tema aleasa pentru aceasta competitie este ‘Shiva’ deoarece ritmurile orientale imi plac foarte mult, iar coregrafia pe care am realizat-o pot spune ca este una de exceptie. La 9.30 am avut intalnire cu Bogdan pentru antrenamentul din sala de fitness. Grupele musculare imlicate in acest antrenament au fost pectoralii si musculatura bratelor. Ca si in celelalte antrenamente am efectuat trei exercitii pentru piept, doua pentru biceps si unul, dar foarte greu, pentru triceps, scopul de antenamentului ramanand acelasi: cresterea kilogramelor si scaderea numarului de repetari la ficare set. Aceasta este ultima saptamana in care ne ghidam dupa acest sistem urmand ca de saptamana viitoare sa incepem perioada de definire. Tot de saptamana viitoare imi voi schimba si regimul alimentar. Dupa antrenament am fugit acasa sa mananc pranzul si sa prind macar o ora de somn. M-am odihnit iar seara eram din nou la sala. Gym kids si Power Pump& Booty au fost clasele care m-au tinut la World Class pana seara la 9. Intoarsa acasa am adormit cu gandul la competitia din Islanda. Inca trei saptamani……. counting down
Ziua urmatoare a inceput la 5.30. In dimineata respectiva Cristi, prietenul meu, imi spusese ca trebuie sa ajunga la gara pentru a astepta un prieten care venea de la Deva. Nu mi s-a parut a fi ceva neobisnuit si am plecat spre sala unde aveam un antrenament personal si cel cu fetitele pentru Islanda…
Din nou am servit micul dejun la sala. A fost acelasi ca si in ziua precedenta insa am mai adaugat o budinca din proteine cu gust de tiramisu. Mmmmmm……delicios!
PS: Ea este Cristina
La 8.30 am inceput antrenamentul cu cele mici. Au fost prezente doar Alina si Anca, Ingrid fiind la scoala.
Anca si Alina asteptand antrenamentul.
Atat fetitele cat si eu am facut incalzirea generala cat si cea speciala cu elemente din exercitiu, dupa care am trecut la efectuarea exercitiilor de concurs, fiecare dintre noi avand de facut cate trei integrale. Atat Alina cat si Anca au fost foarte atente la corectarile pe care le-au primit din partea mea si la fiecare repetare au progresat vizibil. Mai greu a fost cand le-am pus sa ma corecteze pe mine … Le-am explicat despre blogul meu si despre campania de sustinere realizata de 121 si am hotarat sa facem si cateva poze in timpul antrenamentului. Cristina, colega mea a fost fotograful de ocazie, ea fiind si cea care ma ajuta cu micul dejun preparandu-mi budinca proteica si fresh-urile de fructe de fiecare data cand sunt la sala. Multumesc Cristina!
Anca executand un stand pe maini cu 720.
Corectand fetele la un ‘double wenson’
Discutam despre integrale si competitie
Anca si Alina executand un exercitiu de mobilitate
‘Poza’ mea de inceput…asa incep eu intergralul de concurs
Un element din coregrafia pentru concurs… mentinut lateral cu 360
‘Poza’ de final…. nu prea imi place ma gandesc sa o schimb… cred ca voi alege sa termin exercitiul intr-un mod mai spectaculos
Intre timp Cristi ma tot suna sa ma intrebe daca am ajuns acasa, motivul invocat fiind cateva mailuri importante la care trebuia sa raspund in cel mai scurt timp posibil. Dupa ce am facut o sedinta la solar am plecat catre casa pentru a raspunde la mailurile importante. …. insa SURPRIZE – SURPRIZE …. Cine credeti ca ma astepta acasa cu o masa bogata??? Nu nu e prietenul lui Cristi ci chiar parintii lui! Am ramas blocata….. ma bucuram atat de mult sa ii revad incat radeam in continuu ….. am si eu ‘piticii’ mei. A fost cea mai frumoasa surpriza pe care am avut-o in ultima perioada ….
Desi imi doream sa ma odihnesc pentru programul de seara nu am mai facut-o ….. dupa ce am stat la povesti toata dupa-masa cu parintii lui Cristi am plecat catre World Class – Jolie Ville deoarece am clasa cu copii – Gym Kids, dar si cea cu adulti – Pump & Step. Ieri m-am simtit putin obosita, dar am reusit sa inchei ziua cu bine. Trezirea foarte devreme in trei zile consecutive si-a spus cuvantul. Am reusit insa sa ma odihnesc peste noapte urmand ca in ziua urmatoare sa dorm mai mult.
7.30 a fost ora la care m-am ridicat din pat joi dimineata, in fiecare joi ma trezesc mai tarziu. Am plecat la sala pentru antrenamentul cu greutati. Bogdan imi pregatise programul si urma sa lucram coapse si abdomen….. a fost un antrenament foarte greu. Greutatile cresteau de la un set la altul si astfel am reusit sa imi dobor recordul antrenamentului trecut. Am impins la presa pentru picioare 80 kg, iar la extensii de picioare am ridicat aproximativ 60 kg. Am incheiat antrenamentul cu izometria pentru abdomen si un bine meritat stretching. Atat eu cat si Bogdan suntem multumiti de antrenamentul care a trecut cat si de evolutia mea in pregatirea pentru aceasta competitie….. pana acum totul merge conform planului.
Dupa antrenament m-am intors acasa. Am avut parte de odihna activa. Poate va intrebati in ce consta acest tip de odihna activa? Am intrat in bucatarie si, alaturi de mama lui Cristi, m-am apucat de gatit, un hobby de-al meu. Obiectivul erau doau torturi cu frisca si fructe….. YAMY!!!
Asa cum i-am obisnuit in ultimii ani le-am promis colegilor ca vineri le aduc tort. Dar cu ce ocazie? Sambata e ziua mea! Hmmmm 26 ani! Uau ce trece timpul…. parca mai ieri eram la Deva si faceam ‘randul pentru masa’ ….. da ca sa mancam trebuia sa facem un rand doua cate doua..
Ca in fiecare an am ales ca torturile sa fie facute acasa… nu imi place sa imi cumpar tort din cofetarii… parca este mai special cel pe care il faci tu cu mana ta. Nu arata ele ca cele din cofetarie insa garantez ca au un gust mai bun Pentru a ma serba vineri am pregatit un mic party intr-un club, unde ma voi distra alaturi de prieteni si de apropiati.
despre sheblogs
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!