Primul semnal l-am avut de Paste, in 1980. N-au bagat oua (limbajul curent era: se baga, se da, a adus) decat in Sambata Mare, in urma insistentei moderatilor din partid. Cine nu avea rude la tara cum eram noi, risca sa faca Pastele fara un ou rosu. Toata saptamana, dupa program, am pieptanat cartierele pe baza indicatiilor telefonului fara fir: se baga in Berceni, se da in Militari, au fost in Colentina. Ajungeam acasa franta pe la sapte seara, fara nici macar un ou de bibilica in sacosa. La doua ferme din apropierea capitalei se facuse programare pentru stabi inca din martie, semn ca ei stiau ca vor lipsi de pe piata. Mi-aduc aminte cum in acea Sambata in care ar fi trebuit sa fac drobul, stufatul si friptura de miel am stat cinci ore la coada pentru doua cartoane de oua (sistemul era sa te asociezi cu cineva cunoscut, la o distanta de 50-60 de persoane ca sa nu te cunoasca vanzatoarea si ca oamenii din coada sa nu te scoata din rand in ghionturi.Asa luai de doua ori. “Cum?, a fost aici, i-am tinut rand” apoi nu vorbeai cu persoana ca sa nu vada coada ca sunteti cunostinte.Nimeni nu insista prea mult, fiecare voia sa treaca neobservat caci la cativa zeci de metri in spate avea si el dublura lui.
Al doilea semnal a venit la nunta fetei mele, in 1981. Pe atunci se facea mai rar nunta la biserica; se chema preotul acasa. Era mai prudent asa. Pe moment nu pateai nimic dar erai notat in dosar si cand venea vremea sa fi sapat sau dat jos, in special pentru membrii de partid se punea problema, mersul la biserici era unul din piroane pe care ti le bateai la sicriu.
Masa am facut-o acasa in apartamentul nostru si al mamei incapand in total,cu inghesuiala 70 de persoane. Cum erau vreo 30 colegi, tineri, acestia nu au avut nevoie de loc la mese caci mai mult au dansat. Nu am facut nunta la restaurant pentruca ne-am fi simtit umiliti sa acceptam plicul cu bani (La baiat, acum cativa ani, se schimbasera conceptiile si mi-am dat seama ca eu si sotul eram anacronici).
La nunta fetei am avut de toate gratie rudelor de la tara ale ginerelui dar am observat ca nu se mai gasea cafea naturala. Am rascolit tot orasul, am oferit pret dublu-nu se gasea.Nu aveam relatii la shop si riscam sa ramanem fara. Pana la uma mi-a facut rost la suprapret un fost muncitor de la fabrica al carui frate era vaporean. Pana la revolutie n-am mai baut curent cafea-cafea; pachetul auriu de Wienner-o cafea fara aroma- il tineam ca pe ochii din cap pentru sarbatori. Alimentarele erau inundate de munti de nechezol fabricat din orz prajit (denumirea venea de la nechezatul cailor iar sufixul “ol”, facea aluzie la savanta de renume mondial,caci se pare ca ea a venit cu ideea surogatului). Prin prajirea orzului aproape de carbonizare se formau compusi organici cancerigeni cu tinta predilecta la pancreas. Cui ii pasa?
Inca de la venirea sa la putere in 1965, Ceausescu a lucrat an de an la crearea unei imagini favorabile. Aparea populatiei inclusiv fostimei adica “paturii reactionare” ca un opozant al rusilor, un nationalist, un moderat, un prooccidental. De doua din masurile lui populiste am profitat si noi: restituirea apartamentului si promovarea mea la minister (mai bine ma lipseam!)
Dupa 1968, anul maximei sale popularitati, incet, incet a inceput sa stranga surubul. Intai revolutia culturala, apoi desvoltarea cultului personalitatii, sa nu mai vorbim de aplicarea ad literam a Decretului din 1966 pentru sporirea natalitatii, depopularea satelor, industrializarea fortata fara o baza de marketing si altele. Astfel o fabrica de cauciuc sintetic, cercetare a tovarasei savante care nu stia nici formula bioxidului de carbon, numindu-l codoi, deci o cercetare facuta de altii si semnata de ea, a dus la constructia unei instalatii imense care nu a functionat nicio o zi din lipsa de materie prima
Pentru aceste fabrici si uzine care ilustrau megalomania tovarasilor, trebuiau importuri de oteluri, aparatura, knowhow(tehnologie) asa ca ne-am trezit in 1980 cu o datorie externa de 10 miliarde de dolari. Nu avea nicio notiune despre afaceri care se realizeza din bani imprumutati si, cum era si fudul, a gasit ca si singura solutie, plata rapida a datoriei externe.
Tot atunci incepea si constructia Casei Poporului, a doua cladire din lume dupa Pentagon, cu o suprafata desfasurata de 300000 mp.Valoarea constructiei la momentul 89 era de cca 3 mld .dolari. Deci insumat trebuiau platiti repede, 13 miliarde de dolari.Cine trebuia sa plateasca? Noi. Cum sa platim? Prin reducerea drastica a consumurilor de tot felul.
Nu discut ca un cartier istoric cu 40000 locuitori a fost facut tabula rasa sau ca s-au demolat monumente importante ca Manastirea Vacaresti, Spitalul Brancovenesc, Arhivele Statului, ca au fost demolate biserici, altele stramutate, ca au fost razuite sate in care gospodariile cu curti si acareturi au fost inlocuite cu apartamente la bloc confort III. Totul cadea la simplul gest facut cu mana.
Voia orase total depersonalizate in care oamenii sa locuiasaca in blocuri in care puteau fi supravegheati, sa manance in gamela la Circurile Foamei-cantine uriase pentru populatia unui cartier,ramase neterminate-, sa-i vada la televizor numai pe el si ea in cele doua ore de emisie, femeile trebuiau sa faca patru copii pana la 45 de ani. Cine nu avea copii, fie ca medical nu putea, fie ca era vaduv sau necasatorit, calugar sau calugarita, femee sau barbat trebuia sa plateasca o taxa pe celibat.
Acestea erau conditiile din anii 80.
Plata datoriei externe s-a facut prin reducerea aproape in totalitate a importurilor, ocazie cu care datorita lipsei pieseleor de schimb sau a materiilor prime, fabricile nu mai functionau nici la parametrii, nici calitativ. Productia era orientata cu preponderenta spre export dar preturile obtinute erau foarte mici. Desi vedea ca nu obtine mare lucru,marea cantinuu exportul reducand consumul populatiei pana la absurd. De exemplu citrice si banane se aduceau odata pe an de Craciun, in cantitati foarte mici si numai in orasele mari. In 90, adolescenti de 17-18 ani nu vazusera pana atunci o banana.
Dar ce m-am apucat sa fac aici economie politica? Nici vorba.Trebuie sa explic cauza degringoladei, radacinile revoltei din 89, chiar daca azi e un subiect plictisitor.
Dupa 1981 au inceput sa dispara: carnea, branza, ouale, salamul. In provincie se introdusesera cartele cu 1 kg. de faina, unul de zahar, unul de ulei si cinci oua/luna. Si in Bucuresti in cadrul programului de alimentatie stiintifica a ministruluilui Minculescu a fost o perioada cand se rationalize branza la 7 gr/om/zi, ceeace insemna 200 gr/luna luate odata; deasemeni a fost un timp cand iti taia salamul cu soia in cateva bucati ca sa nu-l pui la uscat; painea s-a dat un timp pe buletin si la usa magazinului de regula te astepta un taran/taranca sa i-l imprumuti pe al tau. Aveai dreptul la 30 l de benzina/luna dar nu aveai voie sa iesi cu masina in fiecare dumineca ci din doua in doua saptamani.Sa fie clar, nimeni nu ma discrimina pe mine si familia mea.Daca aveai relatii la restaurante, cooperative, macelari, militie, nu aveai probleme dar nici habar nu aveai de realitate.
Viata femeilor era in strada intr-o continua cautare.Trimiteai si copiii la cozi dar ei se distrau ca se intalneau cu colegi, pe mama cu scaunelul dar si ea se distra ca vorbea cu vecinele, numai tu, ca femee adulta, fara pile si relatii erai haituita. Cumparai in prostie, chiar daca aveai congelatorul plin si camara gemea de sticle de ulei si de hartie igienica, cumparai de frica faptului ca n-ai sa mai gasesti altadata.Eram cu toate trase la indigo si alergam ca bezmeticile pe drumuri sa mai luam ceva.
La serviciu nu mai aveam nicio retinere. Criticam pe sleau partidul si ne intrebam cu glas tare cat vor mai trai cei doi? Ii urmaream lui semnele de batranete, vocea schimbata, tremurul mainilor si petele de pe fata si nu-i mai dadeam mai mult de doi-trei ani. Despre ea, se auzise din surse nesigure ca ar avea cancer si din surse sigure ca-si schimba anual sangele la Viena. Il asteptam pe Nicu, care cel putin in Sibiu bagase mancare sau pe unul Iliescu de care, ca un facut auzeam din ce mai des, desi nu-l vazusem niciodata. Oare de ce?
In familie cel mic a ajuns la vremea admiterii la facultate si se hotarase si el pentru medicina. De data asta, mai experimentata, i-am pus meditatori cunoscuti. Mi-aduc aminte cum cel de la anatomie facea cu grupe de 10 copii odata: in apartamentul de doua camere erau doi tineri la bucatarie, doi in dormitor, patru in sufragerie, unu la baie si unul pe balcon. Avea un sistem informational bine pus la punct. Scria pe caiet catre parinte “Magarul iar a venit cu tema nefacuta, imi dati banii degeaba” Cea de chimie, la fel, cica baiatul nu avea baza. La fizica mergea bine dar nu voia cariera tehnica.
La medicina se anuntau tot 4000-4500 oameni pe 500 de locuri. Ce ma faceam? Daca nu intra il lua la armata si putin probabil sa mai fi facut ceva dupa intrerupere. Doar cu diploma de bac. ce sa faci in viata, intr-o economie de stat? Eram amarata, imi reprosam ca nu am fost mai dura cand era mic. Cu autocritica nu faceam nimic, imi trebuiau solutii.Le-am gasit.
Am cerut sa fiu pusa cateva sambete si dumineci ofiter de serviciu. Incepand de sambata de la la ora 13 pana luni dimineata eram ofiter de serviciu; in continuare imi faceam serviciul pana la ora 16. Asa am prestat patru saptamani dar am castigat 16 zile de recuperare pe care le-am lasat pe mai tarziu pentru admitere. Datoria mea era sa stau intr-o camaruta mica, cu un radiator mascat la teren, sa raspund si sa redirectionez telefoanele dela uzinele din tara. Odata mi s-a raportat un incendiu minor noaptea. Parca eram dispecer la pompieri desi unitatea din localitate isi facea treaba si a stins repede focul. Cred ca au fost douazeci de telefoane de la Cabinetul ministrului pana la secretariatul CC ca sa verifice in “timp real” ce se intampla. Ce prostie! Ce, eu stiam mai mult decat cei de la fata locului ?
Dumineca, chemam copilul la 8 dimineata, venea cu mancarea pusa de mine deoparte de vineri si faceam jumatate de zi chimie de la prima lectie si jumatate anatomie,tot de la prima. Copilul era istet si de data asta fara scapare din mana mea, dar cred ca era gelos si pe sora-sa care era deja doctorita.In doua luni a ajuns la zi si meditatorii nu mi-au mai reprosat nimic.
Noaptea era lugubru. Cladirea de sapte etaje era pustie, in intuneric, eu singura in camaruta cu un tranzistor la cap si o pereche de andrele, mi se facea tare frica. Parca auzeam pasi, glasuri pe la etaje dar era numai spaima din mine. Odata am avut si pana de curent. Am vrut sa ies pe strada dar si acolo mi-era frica in bezna. Am avut noroc ca a fost scurta,vreo ora dar cred ca sub vopsea parul mi-a albit definitiv.
Cu cele 16 zile de recuperari si doua saptamani din concediul de odihna am stat acasa o luna sa invatam. Il trezeam la sapte, repetam pana la 12, il lasam sa doarma o ora, fugeam sa fac zilnic cartofi pai si chiftele calde din conserva indiena de vita (cam neagra la culoare), il trezeam si iar invatam pana pe la sapte. A meritat: a intrat printre primii la o concurenta de aproape 9 pe loc.
Incepusera pene de curent din ce in ce mai dese; presiunea la gaze era foarte scazuta ziua, trebuia sa gatesc noaptea si imi facusem obiceiul sa ma trezesc dimineata pe la trei; apa calda se dadea cu program, de multe ori era calaie sau pana te intorceai de la coada n-o mai aveai; apa rece venea cu namol si rugina tocmai cand limpezeai o rufa sau faceai un dus (baie nu puteai face ca era prea rece); nu au mai cumparat piese de schimb si autobuzele harbuite erau din ce in ce mai putine si rare ;erau ticsite si se mergea pe scara.
Eu depasisem varsta de 45 de ani dar colegele mai tinere erau ingrozite de vizitele obligatorii la ginecolog. Le era teama sa nu fie prinse gravide si luate in evidenta. Faceau avorturi cu babe care le baga andeaua in uter sau luau pe gura adevarate otravuri menite sa declanseze contractiile si expulzia embrionului sau chiar fatului. In acesti ani au murit 10000 de femei din cauza avorturilor empirice dar cine a numarat cati copii au ramas orfani sau cate cupluri au fost distruse din cauza abstinentei ?
Dupa revolta muncitoreasca din Brasov, in noiembrie 1987 si caderea rand pe rand a regimurilor comuniste din tarile din jur, vigilenta partidului a renascut dar formal. Sotului meu i s-a interzis sa mai lucreze in proiectare si l-au mutat in uzina, in aceeasi cladire, cu un etaj mai jos si cu acelas salariu.Paraodie!.
Eu ma desmeticisem complet din mentalitatea de sclav cu creerul spalat si odata cazuti ochelarii de cal am inceput sa vad in jur realitatea: coruptie la varf, informatori, demagogie munca in zadar fara baze stiintifice si fara productivitate.
NISTE ANIMALE, ANIMALE DE TRAS IN JUG SI PENTRU REPRODUCERE ASTA AJUNSESERAM.
Cu doi ani inainte de a indeplini varsta de pensionare de 55 de ani, avand o vechime in munca cu zece ani mai mult decat se cerea, respectiv 35 de ani, mi-am depus demisia si am ramas acasa. Nu mai puteam suporta. Am inceput sa astept. Simteam ca va veni schimbarea.
ASA NU SE MAI PUTEA ! MIHAELA ARITON
2 Responses to “Viata transata in felii -11. anii de criza.”
D-na Michi,
Aceasta ultima felie nu face decat sa-mi aminteasca cozile infernale. Cumparatul unui castron de lamai, tocmai pentru ca imi intrase teama ca nu voi mai gasi, schimbatul cozilor, in cautarea unui kg de carne. Delegatiile lui mama spre Bucuresti ca sa mai aduca un salam acasa.
Dar aceste vremuri sunt pentru mine vremurile copilariei. Le-am simtit mult mai usor si randurile domniei voastre m-au facut sa-mi dau seama ce a insemnat pentru parintii mei. Si desi ei n-au avut un reper niciodata nu s-au complacut in aceasta situatie…
Va multumesc inca odata pentru portia zilnica de viata!
Delia
Michi,aici ai disparut?Dar sa revenim la oile noastre!Te rog sa ma crezi ca m-au cutremurat rindurile tale.Am trait astfel de momente,e inutil sa ti le spun acum.Ceaa ce vreau sa scot in ewvidenta,este talentul tau in ale scrisului.Te rog,nu te opri aici!Si ceea ce a urmaT dupa 89 merita roata atentia!ssucces.
despre sheblogs
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
D-na Michi,
Aceasta ultima felie nu face decat sa-mi aminteasca cozile infernale. Cumparatul unui castron de lamai, tocmai pentru ca imi intrase teama ca nu voi mai gasi, schimbatul cozilor, in cautarea unui kg de carne. Delegatiile lui mama spre Bucuresti ca sa mai aduca un salam acasa.
Dar aceste vremuri sunt pentru mine vremurile copilariei. Le-am simtit mult mai usor si randurile domniei voastre m-au facut sa-mi dau seama ce a insemnat pentru parintii mei. Si desi ei n-au avut un reper niciodata nu s-au complacut in aceasta situatie…
Va multumesc inca odata pentru portia zilnica de viata!
Delia
Michi,aici ai disparut?Dar sa revenim la oile noastre!Te rog sa ma crezi ca m-au cutremurat rindurile tale.Am trait astfel de momente,e inutil sa ti le spun acum.Ceaa ce vreau sa scot in ewvidenta,este talentul tau in ale scrisului.Te rog,nu te opri aici!Si ceea ce a urmaT dupa 89 merita roata atentia!ssucces.