Viata transata in felii -8. la tranta cu toti.

In timp ce lucram cu carte de munca la Combinat, la vreo trei sute de kilometri de Bucuresti, dusmanii de clasa din apartamentul de la Bucuresti, motivati de ura si sfanta manie proletara au pus gand rau atat bietilor mei parinti cat si mie personal. Si-au dat seama ca am plecat cu copil cu tot in provincie si, casa fiind nationalizata, deci a statului, au inceput sa faca reclamatii si memorii ca ocup spatiul in mod abuziv. Inainte de 1960 nu incepuse constructia cartierelor-dormitor dar venisera multi tarani sa se califice la locul de munca in fabrici si uzine si criza de locuinte era ingrozitoare. Vecinii de apartament au cerut la militie, procuratura, IAL-intreprindere de spatiu locativ, chiar si la ministerul caruia ii apartineam sa mi se ia camera, sa mi se schimbe buletinul de populatie si, in final sa le fie lor atribuit, tovarasul sot fiind secretar III de raion. Sotia ducea memoriile si unde era cazul promitea plata in natura.
Auzind de aceasta poveste, responsabilul de strada, cel care detinea o copie dupa toate cartile de imobil si supraveghea cine vine, cine pleaca, -fost plutonier, acum pensionar- a venit la tata:
-Don’ doctor,don’colonel, de ce nu te duci dumneata la una din fete ca vine batranetea? Eu stau prost, dumneata ai o camera mare si frumoasa, imi place, as lua-o.
Stiam de la sora mea care fusese amagita cu un post intr-un spital in provincie, ca un buletin odata pierdut, pierdut era. Ori, nu ca mi-ar fi placut la nebunie capitala dar pe langa parinti aveam rude, prietene, amintiri. De ce sa rup cu toate astea? Sotul, care in general era Gica contra, de data asta a fost de acord.
-Doar n-o sa ramanem in fundatura asta toata viata. Du-te!
Am luat copilul cu mine si am plecat val-vartej. Am inceput sa-mi caut serviciu. Nu puteam risca sa raman casnica pentruca daca voia cineva sa-mi faca rau, mi-l facea. Legea era ambigua si desi cresteam un copil, puteam fi bagata la parazitism sau sa returnez banii de scolarizare pe facultate si concedii platite pentru studii. Am umblat din intreprindere in cooperativa, din fabrica in institutie, am depus cerere la toate ministerele care aveau tangenta cu meseria mea dar n-am obtinut decat cel mult promisiuni la calendele grecesti.
Faptul ca eram tanara era un mare desavantaj.
-Da,ori ba?
-Ba.
Pana la urma am gasit un post la o sectie in profil, la mama dracului inafara orasului. Aici nu mi s-a cerut ” da, ori ba” ci sa lucrez numai in schimbul trei.
-Cum asa? Am copil mic.
-Ceilalti ingineri de tura sunt bolnavi saracii, nu-i pot pune noaptea. I-am sfatuit sa nu-si scoata certificate medicale ca nu da bine la muncitori.
Am inghitit gogorita pe nemestecate si am acceptat. Ce puteam face?
In sectie chiar mi-a placut. Eram sefuleasa si-mi faceam meseria. Nu puteam inchide un ochi chiar daca sectia nu lucra din lipsa de materie prima. Barbatii aduceau tiganci din cartier, furau metanol din cisterna, il filtrau prin miez de paine, puneau slana la prajit pe mantaua incinsa a reactoarelor si se puneau pe chef. Trebuiau impiedicati. In sectie erau materiale inflamabile si oricand putea izbucni un incendiu sau explozie cu victime si inchisoare pe viata pentru mine. Nu puteam risca. Nu stiam ce e aia, dar mi-am facut o garda personala, un bodiguard, adica o namila de muncitor mai in etate care ma pazea ca pe ochii din cap. Faceam turul sectiei din ora in ora, verificam si notam parametrii tehnologici (pe atunci nu era computerizare ci doar niste amarate de AMC-uri adica aparate de masura si control). Eram foarte atenta la cei treizeci de oameni din tura. Sa nu doarma prin conductele calde in special vara cand erau obositi. Multi erau de la tara si ziua isi lucrau pamantul sau roboteau in gospodarie; sa nu paraseasca locul de munca si sa se duca dupa gagici in cartier; sa nu bea butanol, metanol si ce se mai gasea prin sectie. Cand un muncitor venea beat sau se imbata in timpul serviciului era dat imediat afara. Daca se prezenta la mine si-mi spunea:
-To’asa inginera, am tras azi la masea ca (urma motivatia).
-Bine Nelule, du-te acasa, nu-ti tai ziua dar sa nu se mai repete.
Asa imi faceam prieteni, oameni care ar fi sarit si in foc pentru mine. Altii insa, fie fosti puscariasi, fie inraiti de mizerie sau drame personale erau nerecuperabili. Scriau pe coridoare si pereti prostii despre mine si cu mine. Saracul caine de paza le stergea sa nu le vad dar acolo am aflat si alte cuvinte de larga circulatie nationala, inafara celor care care incep cu f… si p…..
Intr-o zi m-a chemat la organizatia de baza secretarul de partid.
-Tovarasico, noi te-am urmarit, te-am analizat, am vorbit si cu tov. secretar de la UTM, e cazul sa te reprimeasca in organizatia de tineret. Stai acolo un an si apoi intri in partid.
I-am multumit si am inceput sa ma gandesc cum sa fac sa nu intru in partid desi ar fi fost o garantie privind ascensiunea profesionala. Cu dosarul pe care-l avea familia mea cu unchi si matusi sau veri in puscarii, trebuia sa stau in banca mea. Si bine am facut.
Cu sotul lucrurile mergeau din rau in mai rau. Se transferase in Bucuresti si zi de zi ne certam. No comment!
Trebuie scris insa despre mentalitatea colectiva si cum puteai divorta in anii 60. Am inaintat actiunea de divort. Lumea se crucea: nu ma insela ,nu-l inselam; nu ma batea, nu-l bateam(desi as fi vrut cateodata, cand ma enerva prea tare,dar cum, cand aveam putin peste un metru cincizeci?)
-Esti nebuna, cum lasi copilul fara tata?
-Dar viata mea nu conteaza?
Ma saturasem pana in gat de sfaturi, confesiuni ( m-am sacrificat pentru copil) si prognoze (ai sa ajungi rau). Parintii erau contra divortului (ce ai sa te faci singura cu copil? cine are sa te mai ia?). Nimeni nu-mi dadea voie sa-mi hotarasc soarta.
Procesul a durat aproape trei ani. Intai ne-au trimis la comisia de impaciuire. Ne-au dat termen de gandire de vreo jumatate de an. La prima instanta, pentruca el se opunea, a durat vrun an si mi-au respins actiunea ca nefondata.Judecatorul mi-a facut si morala, cica sa-mi bag mintile in cap si ce e aia nepotrivire de caracter in conceptii, ca el stie de altfel de nepotrivire de caracter? Imi luasem avocat dar nu a facut fata liniei de partid care hotarase trainicia casatoriilor. La apel, inca un an pierdut. Mi-am luat doi avocati. Ei sustineau ca nu am sanse, ca trebuia sa fi platit pe cineva care sa spuna ca a vazut cu ochii lui cum sotul ma stalcea in batai, ca venea beat acasa si se culca cu toate femeile. Odata ca nu era adevarat, nu puteam minti in halul asta, apoi la urmatoarea instanta nu aveai voie sa vii cu probe noi. Cum am castigat dupa aproape trei ani? Am lasat avocatii sa spuna despre art. si art din Codul Civil si vazandu-i pe judecatori plictisiti am cerut cuvantul ” Tovarasul presedinte, eu sunt o femee educata in epoca noastra, sunt UTM-ista, mi s-a spus ca femeea e egala in drepturi cu barbatul, ca e libera sa-si hotarasca soarta, nu mai e obiect in casa sotului cum era pe timpuri.Stau pe picioarele mele, am facut facultate in timp ce munceam. Cum am sa-mi educ copilul sa fie un om nou daca va creste intre doi parinti care nu se inteleg? ” Si da-i cu exemple pregatite de acasa luate de prin carti. Of, bravele femei sovietice m-au salvat. Nici nu-mi mai trebuia sentinta scrisa. Am vazut in ochii lor” daca ne punem cu nebuna, asta cine stie unde ne reclama, nu vezi cum ne pune sa ne exprimam optiunea politica?Dam de belea. Da-o dracului, sa-i dam divortul”
Dupa catva timp, in cadrul campaniei ” femeile, tovarasele noastre, sa le promovam”, am fost selectata sa lucrez in minister. MIHAELA ARITON

2 Responses to “Viata transata in felii -8. la tranta cu toti.”

1. adriana spune:

   23 Noiembrie 2007 la 16:53

   Am zis eu bine ca mi-ar place sa fiu dactilografa dumneavoastra. In sfarsit dau de un om care gandeste ca mine , care a procedat ca mine si nu a fost gresit. Nici nu stiti ce fericita sunt cand citesc jurnalul acesta ! Am simtit tot timpul , in interior , ca nu este gresita alegerea mea dar , si acum , dupa cativa buni de atunci lumea este la fel de suspicioasa in aceasta privinta. …si am avut rare momente cand am vrut sa dau inapoi. Dar nu mai pot !!! Este prea bine acum si citind experienta dumneavoastra de viata , realizez ca este bine !
   Multa sanatate !

   Răspundeţi
2. ilioara spune:

   23 Noiembrie 2007 la 22:08

   Draga d-na Ariston “va citesc” si de acasa…..extraordinara sunteti …ati divortat cand mentalitatea vremii”va infiera”….cate femei sunt inca abuzate fizic si emotional si astazi si exista centre de asistenta pentru femeile aflate in asemenea situatii si ele tot nu gasesc curajul sa fie ele insele…daramite in anii ‘60 cand nimeni nu concepea ca o femeie poate fi independenta!
   Cat despre responsabilitatea “gestionarii” personalului subordonat…intocmai cum imi povestea si mama(deasemeni inginer de profesie)….imensa….noi nu cunoastem azi din fericire teama culpabilizarii pentru efectele prostiei desi parca acum e mai pregnanta decat oricand…….sau cel putin asa imi pare mie?!

   Răspundeţi

Leave a Reply

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website

Codul de securitate *

anunta-ma cand se comenteaza după mine