As fi vrut sa fiu barbat

N-am inteles niciodata indarjirea femeilor de a fi pe plac barbatilor. Nevoia de a-i intelege, de a le traduce cuvintele venite dintr-o alta limba, de a le gasi scuze si pretexte pentru toate gesturile nelalocul lor. Pana nu de mult, credeam in egalitate. Credeam cu tarie ca, desi diferiti, barbatul si femeia, pornesc la drum impreuna si tot la fel ar trebui sa paseasca prin viata, cu niciun pas in urma sau inainte.

Inainte, inapoi, mai mult sau mai putin nu se potriveau defel cu ideea pe care mi-o conturasem eu despre iubire. Cineva mi-a spus odata, insa, ca barbatul trebuie sa iubeasca mai mult. Nu cu mult, cu putin ar fi suficent. N-am vrut sa accept. Am pornit din nou la drum, zambind zeflemitor la o alta zicala neroada. Numai ca, cu cat timpul trece peste tine, oamenii isi fac loc printre orele pe care le petreci aici, pe Pamant. Vrand, nevrand, le asculti povestile, razi sau plangi odata cu ei, dupa care te retragi in coltul tau. De-abia atunci poti vedea “the big picture”. E firesc, astia suntem, trebuie sa invatam si de la altii caci nu vom avea timp sa experimentam toate greselile lumii.

Uneori, inchidem ochii si rugam toti ingerii Cerului sa nu ne lase sa rescriem si noi, candva, aceeasi poveste. Alteori, avem puterea sa inaintam si sa ii prindem de mana pe cei de care in alte dati ne-am fi dezis.

Sunt zile, insa, cand tot ce putem face este sa ne asezam pe niste scari aproape prabusite, sa privim asfintitul de decembrie si sa recunoastem ca nu ne nastem invatati. Ca mai sunt unele lucruri pe care trebuie sa le acceptam din mers.

Cineva mi-a spus odata ca barbatul ar trebui sa iubeasca mai mult…

Iar eu am plecat indata, fiindu-mi frica sa dau credit unui adevar ce pe mine m-ar fi aruncat in deznadeje.

Eu nu stiu sa iubesc mai putin, nu ma vad lasandu-ma iubita mai mult. Cu toate astea, tot privind in jur de o vreme, imi dau seama ca da, barbatii adevarati, demni si loiali sunt cei care iubesc mai mult.

Stiu ca sunt femei care pot regla butonul de iubire, pot schita gesturi menite sa atraga dragostea, dupa care sa scoata asul din maneca, jucand cartea indiferentei. Ei bine, ele nu sunt femei pentru mine, asa cum probabil nici eu nu sunt o femeie adevarata pentru ele.

Ori de cate ori ma vad invinsa de adevarul asta, ori de cate ori ma vad inconjurata de barbati ce iubesc intotdeauna mai putin, ma gandesc ca as fi vrut sa fiu barbat.

As fi vrut sa fiu barbat si sa am libertatea sa iubesc mai mult. Sa imi caut o femeie dupa sufletul meu si nu dupa o fisa ce imi spune ca cineva e sau nu o partida buna. Sa pot iubi nu dupa regulile societatii, ci dupa cele ale inimii mele si sa arunc in dizgratie orice femeie ar vrea sa ma insele cu zambetul ei fals si perfid.

As fi vrut sa fiu barbat si sa iubesc mai mult, pentru ca astfel, odata pornit la drum, femeii de langa mine nu i-ar fi fost greu sa imi stea alaturi.

Veti spune, poate, ca atunci n-as mai fi putut exprima la fel ceea ce simt acum, dar cu siguranta as fi avut libertatea sa iubesc asa cum simt.

Mi-e frica de ideea de a iubi mai putin. Mi-e frica de barbatii ce isi cauta femei care sa ii iubeasca mai mult doar pentru ca ei sa se deghizeze in niste “copii mari” ce sunt intotdeauna iertati odata ce au gresit a mia oara.

As fi vrut sa fiu barbat, dar daca Dumnezeu m-a lasat exact invers, inseamna ca totusi cineva, pe lumea asta, e in stare sa ma iubeasca mai mult. Nu cu mult, cu putin ar fi suficient.

Marina Rasnoveanu

Leave a Reply

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website

Codul de securitate *

anunta-ma cand se comenteaza după mine