Postat de Marina in
Firu-n 4,
Lumea din jur,
Marina pe data de 23 Februarie 2011 |
nici un comentariu |
560 afisariCapitolul I, Capitolul II
„Va informam ca fiul dumneavoastra, Ioakin, a fost trimis in aceasta dupa-amiaza in tabara de copii Harra. Va asiguram ca va primi tot sprijinul necesar pentru a se integra si pentru a evolua in conformitate cu cerintele planetei noastre. Va vom informa periodic cu privire la situatia sa si in maxim doi ani va veti putea reintalni. Multumim!”
Barbatul mototoli nervos instiintarea pe care o gasise in acea seara in cutia postala. Incepu sa se plimbe prin casa de parca nu isi gasea locul. De fapt, asa si era. Nu avusese o zi prea buna. Pregatise echipajul pentru o alta misiune si se grabise sa ajunga acasa. De ce? Nici el nu stia. Poate pentru ca sperase ca Ioakin „sa gaseasca drumul spre casa”. Pana la urma, insa, nici macar ei nu reusisera sa se sustraga acelor reguli. Il durea capul, corpul, inima…tot. Era din nou singur.
Se apropie de fereastra. Isi vazu vecinii venind de la serviciu, singuri sau ducandu-si de mana copiii de pana in 7 ani. Se propti de perete si inchise ochii. Ce era in neregula cu el? Era oare si el diferit sau fiul sau ii transmisese acea stare atat de necaracteristica lor, celor de pe Lyra? Acolo, pe planeta lor, acela era un ciclu normal. Nimeni nu era afectat atunci cand copiii urmau departe de camin un program de evolutie. De-abia de atunci parintii se puteau ocupa si de altceva, incepeau practic o alta etapa a vietii lor.
Urca scarile si deschise usa camerei lui Ioakin. Era goala. Scoase de sub pat cutia lui de iluzionism. Uneori, Ioakin era un mic magician. Barbatul insira pe pat toate cartile de joc, pelerina neagra si bagheta sa micuta.
Da, Ioakin era un mic magician. El reusise sa bulverseze intreaga societate acolo in Nyuto. El reusise sa ii faca viata atat de frumoasa singurului parinte ramas. Barbatul privi poza fiului sau de pe birou. Ioakin fusese primul copil din orasul lor care semanase cu mama sa. Da, pentru asta fusese in tacere stigmatizat, dar lui ii daruise astfel cel mai frumos cadou: amintirea femeii pe care o iubise odata.
Lyra era o planeta linistita, evoluata, cu oameni corecti si inteligenti care plecau uneori in misiuni pe alte planete tocmai pentru a-i ajuta pe altii, pentru a-i determina sa evolueze si sa isi depaseasca conditia. Era si el constient de toate astea, insa fiul sau parea a nu apartine acelei lumi sau a alteia pe care ei o stiau. Sau poate ca pur si simplu ei nu fusesera in stare sa ii afle misterul.
***
Nava aceea patrata parea un labirint imens. Ioakin se asteptase sa fie descoperit de cum decolasera, dar se inselase. Ajunse pe niste culoare inguste, de-a lungul carora privise la cateva monitoare dreptunghiulare. Nu reusi sa descifreze imaginile incalcite de pe ele, asa ca merse mai departe. La un moment dat, descoperi camera principala, acolo de unde, se parea, nava era pilotata de echipajul vazut in padure.
- Vom ateriza in acest orasel de munte. Ora locala este 3.00 a.m. , nu se prezinta nicio activitate pe o raza de 8 km deci suntem in siguranta. Nu avem la dispozitie prea mult, doar 24h, asa ca va rog sa va ocupati posturile si sa va duceti misiunea la bun sfarsit. Punctul de intalnire va fi padurea unde vom lasa nava. Va rog inca o data sa nu intarziati si, pe langa documentele necesare, sa aduceti teafar si nevatamat subiectul in cauza.
Pe un monitor mult mai mare decat cele de pe hol se derulau imagini cu locul unde aveau sa aterizeze. Ioakin putea vedea si auzi toate acelea prin usa intredeschisa. Era uimit de tot ce aflase intr-un timp atat de scurt. Se parea ca tatal sau nu se afla la bordul acelei nave, sau cel putin nu in acea camera. Intelesese totusi ca echipajul era intr-o misiune secreta.
Se indeparta de acel loc, simtind ca trebuie sa ia o decizie importanta. Daduse gres inca o data. Crezuse ca la acolo avea sa isi gaseasca tatal, insa nu fusese asa. Ba mai mult, in cateva minute avea sa aterizeze pe o planeta necunoscuta. Oare ce trebuia sa faca? Aventura era mult prea ispititoare pentru ca el sa o rateze. Pana la urma nu facea nimic rau. Avea la dispozitie 24h sa exploreze si el alte lumi si planete, exact ca oamenii mari de pe Lyra. De fapt… ca oamenii mari si importanti de pe Lyra. Calatoriile in alte galaxii nu erau destinate tuturor.
Dintr-o tabara plictisioare de copii ajunsese pe o planeta necunoscuta. Avea insa o mica problema: nu voia sa fie descoperit tocmai acum, asa ca se gandi sa se ascunda in micul coridor de langa poarta de iesire. Atunci cand trecu din nou pe langa camera de pilotare, vazu pe ecranul mare si luminos chipul unui copil, al unei fetite blonde. Avea cei mai frumosi ochi pe care ii vazuse vreodata. Fu fermecat de imaginea ei si statu in loc o clipa pentru a o privi mai bine. Oare care era implicarea ei in tot ce se intampla acolo? Simti o zdruncinatura mai puternica, semn ca aterizasera. Nu dori sa riste si alerga pe coridorul secret, aproape de poarta de iesire. Astepta in liniste ca toti membrii echipajului sa debarce, apoi, cand fu sigur ca nu este vazut, o zbughi si el afara.
Echipajul isi lasase nava tot intr-o padure. Ioakin asculta tacut si ii lasa pe ceilalti sa inainteze. De-abia cand nu ii mai zari iesi din ascunzatoare. Trebuia de acum sa isi gaseasca un drum. Avea la dispozitie 24h, dar nu se gandise deocamdata cum avea sa sa exploreze el acea lume noua. Poza micutei blonde cu ochi albastri ii reveni in minte. De undeva de dupa crengile copacilor se vedeau niste luminite, semn ca orasul era aproape. Se gandi ca acolo trebuie sa poposeasca si el. Cum insa era noapte si se intamplasera deja prea multe pentru un copil atat de mic, se aseza din nou langa un copac mare. Inchise ochii si trase aer adanc in plamani. Simti un miros ciudat, proaspat si nemaintalnit pana atunci. Deschise ochii si cerceta mai bine padurea aia. Pe cand se uita in sus, incercand sa distinga cerul instelat, crengile copacilor care inainte parusera negre, capatara acum o cu totul alta culoare. Verdele inchis stralucea totusi sub lumina lunii si a stelelor diferite fata de cele de pe cerul planetei lui. Facu ochii mari si se ridica numaidecat in picioare. Se apleca apoi pentru a privi un fir de iarba pe care o gargarita inainta cuminte. Era mult mai frumoasa decat in manualele lor de la scoala. Statu nemiscat cateva minute si auzi glasurile a cel putin trei pasari diferite. Era noapte, nu le putea distinge insa se uita vrajit in jurul lui descoperind noi si noi lucruri. Padurea pe care o tot cautase acasa, cea plina de culoare, mireasma si cantec era de fapt cea de pe aceasta planeta straina.
Va urma
de Marina Rasnoveanu
Leave a Reply
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
