Cea mai frumoasa zi

Daca vreodata gandurile ne-ar fi ascultate as vrea ca dimineata sa ma trezeasca un soare de primavara. El mi-ar aminti ca totusi exista speranta si m-ar indemna sa pornesc intr-o aventura pe care de mult o impletesc in gand. As merge pe strada si as zambi fiecarui om care ar avea norocul sa imi iasa in cale. Asa as sti ca eu am fost cea care i-a inseninat ziua. As incerca sa culeg din verdele copacilor energie pentru o zi intreaga si m-as indrepta grabita spre parcul din apropierea casei mele. Numai ca drumul ar fi mai lung si as ajunge in fata unui magazin mare.

Soarele arzator al verii m-ar obliga sa beau cu pofta dintr-o sticla de Pepsi, ca mai apoi sa ma asez obosita pe scarile de la metrou. Si, pe cand as admira privelistea din fata mea, pe langa mine ar trece dezinvolt actorul pe care il iubeam in adolescenta si de ale carui postere nu m-am induplecat nici pana azi sa ma despart.  As alerga spre el si as avea curajul sa ii cer un autograf, dupa care as rade tamp la gandul ca probabil sunt intr-un vis din care ma voi trezi curand. As avea puterea, insa sa imi continuu drumul de cum el si l-ar continua pe al lui.

As colinda binedispusa pe niste alei mici, ai caror copaci inalti, verzi si batrani mi-ar aminti ca in locul acela m-am indragostit pentru intaias data. Pe drum m-as intalni cu un prieten drag, caruia de mult i-am gresit. M-as opri, i-as lua palma intr-a mea si l-as ruga sa ma ierte. M-ar lua in brate si m-ar asigura ca nici greselile si nici macar timpul nu ar fi putut sterge o prietenie ca a noastra. Am sta de vorba ca odinioara, ne-am aminti cu tremur in glas si am impleti din nou viitorul, ca mai apoi sa ajung in sfarsit in parcul din apropierea casei mele.

M-as aseza pe o banca si as scoate din rucsacul meu micut, agenda rosie pe care uneori imi schitez idei ce mai tarziu devin povesti. As scrie un timp, cu gandul in alte lumi si vieti, dupa care un bulgare mare de zapada ar desena lacrimi sfante pe foaia mea albastra. O fetita carliontata s-ar apropia si ar incerca sa isi repare greseala, atingandu-si palma ei curata de literele mele de-o schioapa. As mangaia-o si i-as spune ca niciodata nu scriu cu cerneala. I-as multumi ca mi-a reamintit cat de mult imi plac copiii, iar ea, ca drept rasplata, mi-ar zambi si, prefacand zapada in raze de soare, mi-ar desena pe agenda o frezie micuta si galbena, al carui miros m-ar insoti si astazi.

Apoi, semaforul ce intotdeauna arata rosu m-ar astepta si el tacut, in vreme ce eu nu l-as mai evita, preferand ruta ocolitoare. M-as opri, privind mandra si triumfatoare catre trotuarul de la celalalt capat. Acolo, m-ai astepta tu. As zambi si as incerca sa gasesc printre liniile zebrei adevarurile chinuitoare. Nu le-as afla, dar nici m-as mai intrista ca alta data, ci le-as numara, asemenea unui copil ghidus. Ar fi 7. Te-as privi din nou si m-as intreba daca sunt 7 zile, 7 luni sau 7 ani pana cand semaforul nostru s-ar face iar verde.

Da, as astepta. Da, recunosc, as trisa. Intre 1 si 7 as da iar o raita pe strazile micute, m-as odihni pe treptele de la metrou, as alerga dupa starul meu preferat si as sta din nou la taclale cu prietena mea cea mai buna. Da, dar apoi as reveni aici. Pentru nimic in lume nu as pierde momentul in care semaforul s-ar face iar verde. Nu stiu daca as avea emotii, insa stiu sigur ca te-as privi neincetat si nu pentru ca mi-ar fi frica, ci doar pentru ca mi-as dori ca, odata cu primul meu pas langa tine sa iti spun „Bine-i venit”!

Doar atunci as sti ca razele asfintitului tomnatic tocmai ar  trage cortina peste cea mai frumoasa zi.

Marina Rasnoveanu

La tine cum ar fi cea mai frumoasa zi?

Bookmark and Share

3 Responses to “Cea mai frumoasa zi”

  1. Lucia spune:

    Cred ca ar decurge asa: soare dimineata ca sa poti trezi. Cafeaua. Dupa pranz, cand se mai dezmorteste zapada, ies pe strada, privind ce se ascunde in spatele vitrinelor. Poate gasesc 1 pereche de cizme nr 35, dar vaga speranta! Apoi ma indrept catre parc, pe aleile caruia ma pierd. Din urma ma bate pe umar fostul amic de care m-am despartit care vrea sa ne amimtim impreuna de momentele frumoase. nu-mi vine sa cred dar ma bucur nespus. Nu-i arat, ma abtin si sunt de acord. Se insereaza fara sa-mi dau seama. Ce zi frumoasa! Mai vreau.

  2. Pentru mine ziua cea mai frumosa ar insemna sa ma scol intr-o dimineata sa vad rasaritul soarelui intr-un loc prin de vegetatie in aer curat, sa nu fie nici frig,nici cald. Sa pot manca la micul dejun numai fructe si legume produse de natura, apoi in mijocul vegetatiei sa fie un lac unde sa pot face o baie si sa ma usuc la soare. Dupa acel moment de relaxare sa ma imbrac in ceva frumos si cu ajotul unei masini sa ajung in oras si sa ma plimb pe strazi, sa vad oamenii zamband ajutand pe altii care au un destin mai putin reusit,sa vad oamenii ajutand animalele neajutorate, sa vad oamenii incetand sa fie lacomi dupa bani fiind dornici doar sa iubeasca si sa fie iubiti.
    Dupa acest moment sa ajung sa iau pranzul alaturi de familia mea intr-o gradina in aer liber unde sa pot bea suc natural de portocale atunci facut si sa manac ceva pregatit natural.
    Apoi sa ajung la fundatia mea sa ascult pe oamenii care au nevoie de un umar unde sa se sprijine si sa-i vad plecand cu lacrimi de fericire ca problema lor s-a rezolvat.
    Apoi fug in paradisul meu de unde m-am trezit sa vad apusul soarelui, cum ia cerul foc si treptat se stinge. la lumina lunii si focului de tabara iau cina manand iar cea ce natura produce fara a ne cere nimic in loc.
    Cea mai frumoasa zi se sfarseste prin adormirea mea in mijocul naturii m irosind mireasma florilor.

  3. Roxxy spune:

    Cea mai frumuasa zi a fost azi X:x pentru simplu fapt ca am sta toata ziua cu EL

Leave a Reply

*
Reading Is sexy
   RSS Feed | RSS Comentarii