Pierduti in Bruxelles - episodul I

2010 se apropie de final. Daca m-ati fi intrebat acum patru luni cum as caracteriza anul asta, as fi raspuns ca a fost unul dintre cei mai banali ai vietii mele. Nu credeam, insa ca lucrurile se pot schimba atat de repede. Dupa o toamna foarte grea, dar activa din punct de vedere profesional, a venit decembrie. Aveam sa aflu atunci ca in 2010 imi voi primi mult asteptatul cadou de Craciun. Cand eram mica visam cu ochii deschisi la luna asta, la momentul in care toate visurile se pot implini. Da, in copilarie credeam cu adevarat in miracole. Timpul mi-a mai estompat entuziasmul, iar eu am continuat sa cred in minuni…dar nu in cele care mi se pot intampla mie.  Se pare insa ca cineva de sus s-a incapatanat sa imi demonstreze contrariul. Pe 8 decembrie 2010 am fost anuntata ca am castigat un concurs de jurnalism si ca urmeaza sa primesc mai multe premii, printre care o excursie la Bruxelles. Evident am fost suuper fericita, am si scris o postare despre asta, insa de-abia acum realizez ce mi s-a intamplat. Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Nu imi minimalizez munca. Desi am doar 27 de ani multe dintre artcolele pe care le-am scris sunt pe domeniul social, iar doua dintre materialele cu care am participat sunt foarte bune. Ceea ce vreau sa subliniez este ca eu stiu cum e sa incerci, sa fii bun, talentat si totusi nimeni sa nu te remarce. Stiu ca sunt jurnalisti mult mai buni in tara asta care poate nu au gasit linkul concursului sau care poate nu au trimis cel mai inspirat material si de aceea ma simt atat de norocoasa si recunoscatoare.

Lasand de-o parte mandria si bucuria mea initiala, m-am lovit de o noua “ingrijorare”: urma sa zbor pentru prima data cu avionul, aveam sa calatoresc pentru prima data in strainatate… si asta cu trei oameni pe care nu ii mai vazusem niciodata. Cred ca tot cineva de sus a aranjat asa lucrurile pentru ca altfel, sincer, nu cred ca mi-as fi planificat de buna voie o vacanta in alta tara.

Cu alte cuvinte, nu aveam scapare, asa ca joi, 16 decembrie 2010, m-am intalnit la aeroportul Baneasa cu Liliana Nicolae ( premiul I la sectiunea Radio - Concursul Jurnalistul - Actor Social) , Laura Breana ( premiul I la sectiunea Presa Scrisa din cadrul aceluiasi concurs).

Ca turist for the first time abroad:) trebuie sa spun ca aeroportul Baneasa m-a impresionat neplacut. Avand in vedere ca este un aeroport international si ca multi europarlamentari fac ruta Bucuresti-Bruxelles saptamanal sau poate chiar mai des, poate ca autoritatile ar trebui sa fie ceva mai interesate in a imbunatati conditiile de aici. Aflata in sala de asteptare, am surprins conversatia telefonica a unui francez care se plangea de  “aeroportul asta comunist”. Sincer, il poate invinovati cineva? Avea perfecta dreptate.

In fine, trecand peste acest aspect, am ajuns in sfarsit la bordul avionului, asta dupa ce am fost transportati de la poarta de imbarcare pana la avion cu un autobuz… sau mai bine spus cu o rata veche de 100 de ani. Daar, trecem peste, doar plecam in Belgia asa ca toate aceste maruntisuri cu care oricum suntem obisnuiti nu ar mai trebui sa conteze prea tare.

Dupa cum va spuneam, a fost pentru prima data cand am zburat cu avionul si, pe langa faptul ca dupa atatea ore de asteptare nu imi doream decat sa decolam odata, oricum nu imi faceam prea mari griji. In plus, le-am avut langa mine pe Laura ( in stanga) si pe Liliana ( in fata) care ma intrebau periodic ce mai fac si cum ma simt. Decolarea mi s-a parut ok, nu am avut nicidecum starile despre care am citit pe net: senzatie de greata, apasare in piept, gol in stomac etc. Singurul “simptom” a fost infundarea urechilor, insa nici de asta nu m-am plans prea tare. Da, mi-a placut foarte mult in avion chiar si atunci cand am avut parte de turbulente, goluri de aer sau….amanarea aterizarii. Sa clarificam un lucru: vacanta mea in Bruxelles a fost o intreaga aventura de la inceput pana la final, asa ca sa va asteptati la ” ce e mai rau”.

Sa continuam…ramasesem la amanarea aterizarii. Mai intai ne-a vorbit capitanul, spunandu-ne ca nu putem ateriza pentru moment din cauza conditiilor meteo nefavorabile din Bruxellles ( ningea viscolit), apoi ne-a transmis ca nu avem permisiunea controlorilor de trafic, asa ca vom mai survola putin cerul.  Dupa care ne-a comunicat faptul ca in scurt timp vom incerca sa aterizam. O femeie din spate se intreba ingrozita ce o fi insemnand “vom incerca sa aterizam“, iar Laura ma tinea de vorba, tot intrebandu-ma despre articolul meu castigator, bineinteles incercand sa imi distraga atentia. Intr-un final am aterizat cu bine…nicio senzatie ciudata, totul mi s-a parut foarte simplu. Povestesc toate acestea pentru cei care, poate, nu au mai calatorit cu avionul si au o temere catusi de mica. Nu aveti de ce!

Si…din acest moment a inceput aventura belgiana. M-am lovit inca din aeroport de discrepanta Romania-Belgia. Daca in tara am fost dusi inghesuiti, ca pe niste cartofi cu un autobuz vechi, aici am trecut printr-un pasaj mobil ce face legatura intre avion si aeroport. Privind la ninsoarea de afara ma gandeam ca o sa ma impiedic sigur pe scarile alea subrede, insa iata ca belgienii au schimbat de mult tactica. Aeroportul imens ( aici s-ar putea sa ma insel tinand cont cate aeroporturi am vazut eu, insa oricum era mare) foarte bine organizat, asa ca dupa ce ne-am pozat pe pamant belgian si ne-am recuperat bagajale, am pornit spre hotel. Lucru destul de simplu in teorie, veti vedea, foarte greu in practica.

Deeecii..sa va explic. Vizita noastra la Bruxelles includea si prezenta la Conferinta de inchidere a anului impotriva saraciei si excluziunii sociale ( despre care va voi povesti in celelalte episoade) asa ca, normal ar fi fost sa fim insotiti de un reprezentant al Ministerului Muncii. Dar, cum traim in Romania, nu a fost asa.. Ne-am descurcat totusi ( si aici trebuie sa ii multumim si sa o pupam in special pe Liliana - Lili, ai o bere Chimay din partea mea:). Am luat un autobuz din aeroport spre centru, mai exact pana in Shuman. Dupa cum va spuneam, in Belgia se pornise o zapada viscolita, iar toate strazile frumos decorate erau acum acoperite in alb..foarte frumos. Da, foarte frumos pana in momentul in care am incercat sa luam un taxi pentru a ajunge totusi la hotelul Van Belle la care aveam rezervare. Peste putin timp aveam sa aflam ca in Belgia nu prea ninge, iar cand acest lucru se intampla, rar mai gasesti un taxi.

Am asteptat la statia de metrou Maallbeck, acolo unde oamenii isi lasasera, se pare, cateva dintre umbrelele nefunctionale, iar pe un perete statea o pictura stil graffiti foarte interesanta, pe care am imortalizat-o. In timpul asta, cat noi boscorodeam va dati voi seama pe cine si faceam poze in statia de metrou bruxelez ( care, apropos, are trecere libera, nu e ca la noi, ei mizeaza pe corectitudinea calatorilor care isi valideaza cartelele de-abia pe peron), Liliana suna o prietena, Delia, stabilita de 5 ani in Bruxelles. Ei bine, si Deliei si sotului ei trebuie sa le dam o bere, pentru ca intr-un final acesta a fost salvarea noastra. Lucrand in apropiere, a venit si ne-a luat cu masina. Nu am gasit foarte repede hotelul, asadar cu siguranta noi ne-am fi descurcat mult mai greu.

Ajunsi in sfarsit la hotelul Van Belle, ne-am cazat, dupa care am coborat la restaurant. Citisem cate ceva despre acest hotel pe internet, dar trebuie sa spun ca nu sunt deloc de acord cu acele opinii. Adevarat, hotelul nu se afla chiar in centru, insa nici preturile nu sunt ca acolo, camerele mici, dar ok, destul de confortabile si primitoare, la restaurant am mancat bine si ieftin, hotelul are un bar si o camera cu semineu. In plus, spre deosebire de alte voci de pe net care acuzau multitudinea de nationalitati din vecinatate mie asta mi-a placut foarte mult. Fiecare isi vedea de treaba, cei mai multi aveau diverse afaceri: magazine, patiserii, call shop etc si nu te deranjau in vreun fel.

Revenind, am coborat pentru a lua cina, ne-am facut iar niste poze, ne-am sunat cunoscutii pentru a-i asigura ca zborul a fost unul lin, fara probleme si ca am gasit repede drumul spre hotel, dupa care am revenit in camere. Se facuse deja tarziu, iar noi, cel putin teoretic, trebuia ca la ora 9.00 sa fim la Consiliul European. Cred ca v-ati dat seama ca nici de asta nu aveam habar unde se afla:)

Inapoi in camera am inchis lumina si am privit mai bine strada pe care ne aflam. Casele alea cu mansarda, linistea, fumul ce se inalta pana la norii albi ce inca mai aduceau cand si cand cativa fulgi de nea toate mi-au readus in suflet ceva din atmosfera povestilor lui Hans Christian Andersen. Si, pe cand recunosc ca ochii mi se umezeau datorita bucuriei de a trai asa ceva, in casa de vis-a-vis am zarit la etajul II o camera plina cu bunatati, cadouri, luminite si decoratii de iarna. Am zambit si mi-am spus in gand ca in sfarsit descoperisem ascunzatoarea lui Mos Craciun.

Va urma ( despre Conferinta de la Comisia europeana, Grand Place, magazinele de ciocolata sau berea belgiana in episodul viitor)

P.S: Cum maine este ajunul Craciunului si nu cred ca voi mai avea timp sa scriu inca un episod, vreau sa urez Sarbatori fericite si un Craciun luminos tuturor, in special celor care citesc www.sheblogs si echipei acestui site minunat, fara de care nu as fi putut scrie cum si ce imi place. Fie ca minunile sa apara in viata voastra asa cum au aparut si intr-a mea: cand va asteptati mai putin si cand aveti mai multa nevoie de un semn. Va multumesc!

Craciun Fericit!

Leave a Reply

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website

Codul de securitate *

anunta-ma cand se comenteaza după mine