Postat de irina_m in
Style pe data de 6 Iulie 2006 |
5 comentarii |
776 afisari“OK. Nu intra in panica. Nu intra in panica! Nu-i decat o factura de la VISA. O bucata de hartie; cateva cifre. La urma urmei, cat de inspaimantatoare pot fi cateva cifre?”
Parca mi-as fi citit gandurile scrise pe hartie, intr-un jurnal de acum cativa ani. Pentru ca pana acum vreo 2 ani, si eu aveam atacuri de panica – cu simptome ca la carte: palpitatii, transpiratie rece, respiratie precipitata, noduri in stomac, ameteala – la sfarsitul fiecarei luni, cand descopeream in cutia postala factura cardului de credit. Si recurgeam la tot felul de stratageme, inutile de altfel, pentru ca sa aman cearta inevitabila legata de bani cu al meu print consort. Si cu toate astea, nu ma invatam minte.
Luna dupa luna, cheltuiam ca nebuna, cumparaturile imi creau o stare de euforie post-orgasmica (ma rog, exagerez!) pentru ca apoi sa ma scufund timp de cateva zile intr-o stare de vinovatie: “cum am putut sa fiu atat de iresponsabila? De ce naiba mi-am cumparat inca 3 perechi de pantofi, cand inca nu am apucat sa le port pe cele cinci cumparate luna trecuta? Si la ce dracului imi folosesc 4 rujuri in culori identice, chiar daca sunt marci diferite? Trebuie sa imi cumpar inca un dulap, nu mai am loc in asta… dar asta inseamna ca trebuie sa cumpar mai multe haine ca sa il umplu, nu?” Intre timp, am invatat sa fac cumparaturi cu cap, stiu sa imi planific bugetul (da, e plictisitor, dar e mult mai practic si nu e motiv de divort), iar dulapurile mele sunt un model de organizare si functionalitate.
Ei, acum sa nu va asteptati ca postul de azi sa fie o marturisire de genul cum vedeti in filmele americane, la intalnirile AA (Alcoholics Anonymus): “Buna, ma numesc Irina si sunt dependenta de cumparaturi” pentru ca nu despre asta vreau sa scriu.
De fapt, vreau sa scriu despre o carte pe care am citit-o de curand si care m-a facut sa zambesc cu gura pana la urechi la inceput, pentru ca apoi sa ma plictiseasca. Cartea cu pricina se numeste chiar “Ma dau in vant dupa cumparaturi”, iar autoarea este Sophie Kinsella.
Am gasit cartea in Diverta, la subsolul Mallului si m-am gandit ca deh, daca tot scriu despre haine si stil, ce-ar fi sa citesc o carte despre viata unei tipe obsedata de haine? Am ales cu buna stiinta un chick-lit pentru ca vroiam o lectura usoara, de week-end, speram sa fie ceva de genul “Bridget Jones la cumparaturi”. Asa ca am fost la un shopping virtual prin Londra cu personajul principal, Becky Bloomwood, de vineri dimineata pana sambata seara. Cartea e foarte usoara si as fi putut-o termina intr-o singura citire, dar anumite chestii cum ar fi conformarea la ritmurile circadiene, gatitul pentru un sot infometat, cateva ore de cumparaturi reale 
au tot intrerupt procesul de lectura.
Rebecca (sau Becky) are vreo 25 de ani, este necasatorita si foarte happy, jurnalista la o minora publicatie financiara in Londra si isi petrece timpul scriind articole in care da cititorilor sfaturi despre cum ar trebui sa isi investeasca banii si cum sa-si bugeteze finantele. Culmea este ca ea habar nu are cum sa aiba grija de propriile finante, si cu atat mai putin cum sa le investeasca! Pentru Becky, terapia anti-depresie prin cumparaturi (retail therapy) este panaceul tuturor problemelor ei existentiale dar nu isi da seama ca de fapt cumparaturile sunt cauza acestora si a datoriilor ei catre banci. Ma rog, nu ca ar fi proasta si ca nu si-ar da seama, ci mai curand refuza sa constientizeze acest lucru. Sa refrazez. Becky are o singura misiune in viata: sa cheltuie bani. Indiferent ce ar face, nu se poate stapani!
“Ridic privirea si sunt in fata la Octagon. Magazinul meu preferat din toata lumea. Trei etaje de imbracaminte, accesorii, mobila, cadouri, cafenele, baruri cu bauturi nealcoolice si un florar care te face sa-ti doresti sa-ti umpli toata casa cu plante. Am geanta la mine. Doar ceva mic, sa ma inveselesc. Un tricou, de pilda. Sau macar niste spuma de baie. Simt nevoia sa-mi cumpar ceva. N-o sa cheltui mult. O sa intru un pic si… Deja in clipa asta imping usa de la intrare. O, Doamne, ce usurare. Caldura, lumina. Aici e locul meu. Asta e habitatul meu natural.”
Cu riscul ca o sa fiu catalogata drept snoaba, sa va spun inca un motiv pentru care zambeam – nostalgic – cand citeam cartea. La fel ca Bridget Jones, Becky isi face veacul prin tot felul de magazine, multe dintre ele fiind brandurile mele favorite: Jigsaw, Topshop, Whistles, Accesorize, Hobbs, Karen Millen, LK Bennett… Parca vedeam rochiile retro de la Hobbs, taioarele superbe de la K Millen si fustele de catifea de la Jigsaw. Uff… Sa trecem mai departe.
Intre casa si serviciu sau pe drumul dintre serviciu catre casa, Rebecca se opreste sa faca cumparaturi, tot timpul. O bluzita, niste sandale, doua jachetele, o lumanare parfumate, doua rochii, o cafetiera… totul e motiv de cheltuiala. Pe parcursul cartii, saraca Becky nu stie ce sa mai scorneasca pentru ca sa evite plata facturilor catre banca sau intalnirea cu managerul contului ei – ii moare un caine, apoi moare matusa Ermintrude (ambii nascociti), isi rupe piciorul, are febra glandulara, este urmarita de un pervers, descopera misticismul religios si pe Mantuitorul… La inceput, nascocirile astea chiar mi se pareau haioase dar catre sfarsit au devenit plictisitoare si iritante. Imi venea sa o scutur sa ii zic: “du-te naibii si plateste suta aia de lire sterline, ce naiba te ascunzi? Ca pana la urma tot trebuie sa o faci!” Cred ca Sophie Kinsella ramasese in pana de idei si nu stia cum sa continue romanul, dupa un anumit punct.
Dupa o discutie cu parintii ei, Becky isi da seama ca de fapt are la dispozitie doua optiuni: sa cheltuie mai putin sau sa castige mai mult. La inceput, incearca sa puna in practica primul exercitiu – se hotaraste sa plece cu sandwichuri si cafea facute de acasa pentru ca sa nu mai cheltuie in pauza de pranz, decide sa isi noteze toate cheltuielile zilnice timp de nu-stiu-cate saptamani, invata sa gateasca curry ca sa nu mai comande prin telefon si tot asa.
Evident, exercitiul se termina lamentabil pentru ca Becky e incurabila, iar pentru ea totul nu este decat o scuza pentru si mai multe cumparaturi. Trebuie sa isi noteze cheltuielile? Cea mai buna ocazie ca sa isi cumpere cel mai dragut carnetel cu coperta roz si argintie si cel mai haios pix pe de fata pamantului. Curry balti gatit ca la mama lui, in India? Curry = vizita la librarie + supermarket = carte de bucate + condimente + carne de pui + tigaie speciala pentru curry + rasnita speciala pentru condimente + sort de bucatarie cu logo de designer + mixer + lingura de lemn…. OK, v-ati prins cam cum sta treaba.
Dar tipa este si extraordinar de optimista, pentru ca nu se da batuta. Nu poate sa economiseasca? Hai sa vedem daca poate sa castige mai mult. Confectioneaza rame de fotografii pe care trebuie sa le vanda prin posta (le greseste pe toate), se angajeaza ca vanzatoare part-time la un boutique (e data afara dupa cateva ore pentru ca nu a lasat o clienta sa incerce o pereche de jeansi cu imprimeu de zebra pe care pusese chiar ea ochii), isi trimite CVul la o banca mintind ca vorbeste fluent finlandeza (cand ajunge la interviu, angajatorul vrea sa discute cu ea in finlandeza, evident!), joaca la Loto…
Cand Becky nu e la cumparaturi – si face cumparaturi, nu gluma! – isi petrece timpul plictisita la birou sau pe la conferinte de presa, band pahare de sampanie sau intalnindu-se cu diversi “pretendenti”. Dar nici in domeniul asta nu sta prea bine. Accepta, de exemplu, invitatia lui Tarquin, verisorul urat si cu fata de castor al colegei ei de camera, doar pentru ca descopera ca tipul are o avere personala de 18 milioane de lire sterline. Brusc, fata noastra isi vede viata din alta perspectiva: milionara, Becky Cleath-Smith mai-mai ca incepe sa-si exerseze potentiala noua semnatura, desi tipul i se pare respingator. Omul ii da papucii cand o vede tragand cu ochiul in carnetul lui de cecuri – Becky murea de curiozitate sa vada pe ce cheltuie bani un milionar. Ce mai, viata ei personala dezastruoasa este o oglinda a situatiei ei financiare.
Si nici cariera ei nu sta prea bine - pana cand descopera cum niste vecini au fost manipulati si inselati de catre o companie de asigurari, poveste care ii starneste interesul jurnalistic si o determina sa publice un articol intr-un ziar de scandal. Catre sfarsit, lucrurile par sa se imbunatateasca. Becky apare la televiziune ca sa-si apere articolul si devine un fel de guru financiar, incepe sa castige ceva mai multi bani si sa-si plateasca o parte din datorii, si isi gaseste dragostea in persoana unui alt milionar (de data asta destept, frumos si incantator), Luke Brandon, unul dintre cei mai doriti si mai bogati 100 barbati din Marea Britanie.
Cum spuneam, e o carte usurica, pe alocuri amuzanta, numai buna pentru o zi la plaja sau pentru o dupa-amiaza de toamna ploioasa sau drept cadou pentru o prietena deprimata. Ca sa nu mai spun ca “Ma dau in vant dupa cumparaturi” este lectura ideala pentru oricare femeie care a fost vreodata pusa in situatia de a-si justifica mental niste cumparaturi de impuls sau cumpararea inca unei perechi de pantaloni negri pentru ca “sunt diferiti de celelalte 8 pe care le am deja in dulap”.
Ma tenteaza sa cumpar si celelalte 5 romane care continua seria Kinsella, dar mi-e teama ca daca intru la Mall, plec cu bratele pline de pungi, ca Becky…
Irina Markovits
6 iulie 2006
office@imagematters.ro
Leave a Reply
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
Inainte sa citesc aceasta carte eram o fata cu capul pe umeri care isi calcula banii si nu-i cheltuia pe prostii.
dupa ce am citit cartea (de fapt cele patru volume: Ma dau in vant dupa cumparaturi, La cumparaturi in New York, La cumparaturi in rochie de mireasa, La cumparaturi cu sora mea) si am obtinut un card de credit (pura coincidenta) am inceput sa cumpar detoate
nu ma mai pot opri… am imprumutat banii de la prieteni, imi este teama sa deschid extrasul de cont, prietena mea nu ma mai recunoaste…
nu ca as obsedata sau ceva de genul asta dar cateodata nu ma pot abtine cand vad ceva foarte frumos sau daca sunt si reducerii … sau tot felul de promotiii…
becky mi-a schimbat comlplet viata…
si cel mai bun lucru este ca acum arat mult mai bine si am o gramada de haine…
NU CITITI ACEASTA CARTE!!!
reduceri*, promotii*
scuze
Am mai auzit de mesaje subliminale, dar acum se pare ca au patruns si in “literatura”.
nu cred in asa ceva … mai bine sa tai frunze la caini decat sa incerci astfel de experiente …
Referitor la paragraful cu Jigsaw, Whstles etc., ii salut pe cei care se imbraca in Romania.Acum vreo 8 ani as fi zis ca nu prea iti gasesti aici lucruri de calitate, dar acum chiar nu mai e cazul…Asa ca, daca nu sunteti “connaiseur” in materie de magazine londoneze, n-ati pierdut nimic,don’t panic…n-o sa va respinga societatea!sau …depinde in ce medii va invartiti…