Un plan de cumparaturi

Una dintre primele intrebari pe care le adresez unei potentiale cliente este cum ia deciziile cand trebuie sa-si cumpara haine, si in special daca are vreun plan cand pleaca la cumparaturi. Multe cliente imi spun ca de obicei, cumparaturile sunt o experienta haotica, pentru simplul fapt ca nu au nici un fel de plan. Mi-am dat seama ca, pentru unele dintre ele, conceptul de a face cumparaturi planificate este atat de indepartat de realitate, incat sunt socate cand ma aud vorbind de asa ceva.

De curand insa, am ajutat o clienta sa isi cumpere haine, iar excursia a fost atat de reusita incat m-am gandit ca ar fi util sa scriu cate ceva despre “cum” si “de ce” a fost reusita, si sa sper ca si voi sa aveti parte de aceeasi experienta pozitiva data viitoare cand va cumparati haine.

Inainte sa plecam la cumparaturi, am stat de vorba cu doamna care imi era clienta si am aflat ca tocmai trecuse printr-o perioada de mari schimbari. Slabise vreo 15 kilograme, era in plin proces de divort, mai avea cateva saptamani pana la lansarea propriei edituri si dorea sa isi publice prima carte. Pe langa toate astea, peste cateva luni avea intalnirea a 20 de ani de la terminarea liceului - care avea loc in alt oras – si avea nevoie de haine cu care sa calatoreasca. Deci, pe langa faptul ca avea nevoie de o alta infatisare pentru noua silueta si noul stil de viata, hainele respective trebuiau sa fie suficient de comode pentru o mini-vacanta si indeauns de elegante pentru intalnirea cu fostii colegi de liceu. In plus, desi cariera ei era pe cale sa infloreasca, finantele ei erau destul de limitate si aveam la dispozitie doar o saptamana pentru ca sa punem totul in aplicare. Mai e nevoie sa va spun cat de dificil a fost?

Am inceput prin a-i face ordine in dulap, de unde am aruncat cam trei sferturi din haine. Trecuse atat de mult timp de cand isi facuse ultima oara ordine in dulap, incat majoritata hainelor erau fie extrem de demodate, fie mult prea mari pentru silueta ei post-dieta. Am inceput sa intru in panica in momentul in care mi-am dat seama ca situatia se inrautatea: nu numai ca aveam constrangeri de timp si financiare, dar nu puteam sa folosesc aproape nimic din garderoba ei. Doamne, cat de mult imi doream sa am inelul vrajit al Arabelei, sa-l invart si paf! ca printr-o minune, totul sa fie ok…. Evident, nu am inelul Arabelei. Asa ca am linistit-o pe respectiva clienta si i-am spus ca o sa ii gasim niste haine nemaipomenite pentru respectivele ocazii. Slava domnului, m-a crezut.

Dupa ce i-am facut ordine in dulap si i l-am organizat, am avut brusc o perspectiva mult mai clara. Este extraordinar cum cateva ore de facut ordine te ajuta sa simti ca iti controlezi viata, nu doar dulapul! Dupa acea perioada de schimbari intense pe plan personal, renuntarea la lucruri fizice din trecutul ei a facut-o pe aceasta femeie sa se simta mai puternica – desi bugetul ei nu era infloritor si nu ii mai ramasese mare lucru de purtat.

Apoi am trecut la sesiunea de cumparaturi. Asta e intotdeauna o chestie complicata, indiferent de experienta pe care o am cu clientii. Exista o parte a acestui proces pe care nu o pot controla cand insotesc o clienta la cumparaturi. In mod normal, insotesc o clienta la cumparaturi timp de cateva ore bne. In acest caz, clienta mea a vrut doar 2 ore, ceea ce este minimum. Motivul pentru care spuneam ca nu pot controla in totalitate procesul de cumparaturi este ca nu pot sti ce fel de haine voi gasi in magazinele pe care le vizitez si, in plus, trebuie sa fiu sigura ca aleg magazinul ideal pentru fiecare clienta. Desi fac acest lucru de ceva timp, de fiecare data am emotii – chiar daca aleg magazinul perfect, nu am de unde sa stiu daca voi gasi culorile de care avem nevoie sau masura potrivita.

Cand am ajuns in magazin, am inceput sa luam toate hainele la rand. In mod normal, cand plec la cumparaturi cu o clienta si intram intr-un magazin, facem imediat “dreapta”. Sa nu radeti, dar niste cercetatori care au combinat psihologia cu comportamentul consumatorului au descoperit ca oamenii se intorc mult mai des catre dreapta cand intra intr-un magazin – drept urmare, majoritatea magazinelor tind sa etaleze cele mai bune si mai noi produse in dreapta intrarii. (Fara legatura cu ce scriu aici, tot ei au descoperit ca exista o culoare care incurajeaza consumatorii sa cheltuie mai mult in magazin – violet deschis). Cum spuneam, dupa ce am intrat in magazin am inceput sa luam la rand toate umerasele. Daca ne placea ceva, il scoteam. Incet-incet, ajunsesem sa caram in brate un mic munte de haine. Hai la cabina!

Cand ajung cu o clienta la cabina de proba, nu ma gandesc intotdeauna ca trebuie sa fi gasit deja tinuta – sau tinutele – perfecta intre hainele pe care le-am ales. Prima sarcina este sa strangem cat mai multe haine in croielile, stilurile si culorile care se potrivesc clientei respective. Trierea se face pe parcurs.

O data ce stransesem suficiente haine in cabina, am inceput sa le probam. Vorbesc la plural, dar de fapt numai una dintre noi proba haine :-) Imi sfatuiesc clientele sa inceapa intotdeauna cu pantalonii, din mai multe motive. In primul rand, pentru ca e vorba de un efort mai mare si sunt unul din articolele vestimentare care pot da nastere cel mai usor unor reactii emotionale. Al doilea motiv este ca, o data ce ai gasit o pereche de pantaloni care iti vin bine, este mai usor sa creezi o tinuta. Pantalonii sunt un fel de piatra de temelie, fundatia tinutei.

Primii pantaloni probati – o pereche trei-sferturi, de culoarea scortisoarei – i-au venit ca turnati. Pe langa faptul ca nuanta i se potrivea, culoarea mi-a placut pentru ca era diferita si rafinata, ca sa nu mai spun ca era o culoare minunata de la care puteam porni intreaga tinuta. Ok, abia acum puteam merge cu adevarat mai departe! Din lucrurile pe care le adusesem in cabina, ce altceva i se mai potrivea? Hm, nu mare lucru. Doar o bluza-tunica din voal, foarte eleganta, transparenta, intr-un portocaliu care-mi aducea aminte de mandarine. Mi-am adus aminte ca trecusem pe langa un maieu crem in magazin. Am fugit pana in magazin, am cautat masura clientei si i l-am adus in cabina. In fata oglinzii – coup de foudre, love at first sight!

Ceea ce a fost si mai surprinzator pentru ea – nu si pentru mine – a fost felul in care si-a schimbat postura si mersul in momentul in care s-a vazut in oglinda, imbracata cu acele haine. In timp ce o lasam sa se studieze in oglinda si vorbeam cu ea despre haine, era incredibil sa o vad cum isi indreapta spatele, cum privirea i se umple de incantare si cum i se largea zambetul de pe fata!

Extraordinar de incantate, am plecat la vanatoare in magazinul urmator. Lucrul bun era ca in acel moment aveam o “busola” – stiam ce fel de culori si croieli sa caut pentru ca sa duc la bun sfarsit misiunea. Am mai intrat in cateva magazine, unde am cumparat inca 3 perechi de pantaloni care i se potriveau perfect si se asortau de minune cu tinuta initiala: o pereche maro, o pereche khaki-bej si o pereche bej-nisipiu. Deja clienta mea avea 4 perechi de pantaloni pe care-i putea purta cu acelasi top portocaliu. Dar nu ne-am oprit aici! Am mai ales o camasa simpla, alba, care avea niste cusaturi haioase si apoi un maieu subtire, tricotat, oliv deschis. Amandoua puteau fi purtate cu pantalonii de culoarea scortisoarei. Daca vroia, putea sa poarte maieul oliv pe sub camasa alba cu oricare dintre cei patru pantaloni cumparati mai devreme. Ok, deci aveam deja 8 tinute posibile.

Pentru ca sa-i mai diversific putin paleta de culori, am tinut neaparat sa mai caut un top intr-o culoare diferita. Intr-un alt magazin am gasit o bluza din santung de matase, intr-un visiniu intens. Nu se potrivea prea bine cu pantalonii-scortisoara, dar arata nemaipomenit cu toate celelalte 3 nuante neutre ale pantalonilor. Cu o singura bluza in plus, creasem inca 3 tinute. Clienta mea avea acum 11 tinute diferite la dispozitie.

Eram timpul sa ne jucam de-a creativitatea, adaugand cateva haine mai “funky”. Am gasit 2 bluze. Una dintre ele era o camasa cu dungi, care combinau cele doua culori intense ale tinutelor cu alte cateva nuante neutre: dungile late erau in nuante de roz si portocaliu, iar cele inguste bej si ciocolatii. A doua era o alta tunica in stil indian, brodata, in care se amestecau rozuri si nuante de portocaliu. Clienta deja se vedea plimbandu-se seara pe faleza, bronzata! Cu ultimele noastre doua achizitii, am reusit sa creez un total de 30 de combinatii, cu doar 12 articole.

Ultimul pas: accesoriile. Este o etapa foarte importanta, pe care multe femei o trec cu vederea. In aceeasi zi am gasit doua coliere: unul cu sticla colorata si scoici, vopsite in roz si portocaliu, si un al doilea, mai natural, cu margele groase din lemn, chihlimbar si os. Am mai cumparat doua perechi de cercei care se potriveau perfect cu tinutele. O curea cazuta pe solduri a fost ultimul accesoriu cumparat.

Imi indeplinisem misiunea – clienta mea avea la dispozitie 30 de combinatii pe care le putea purta in diferite ocazii. Ar mai fi avut nevoie de o pereche de sandale si o geanta, dar nu a mai fost timp in acea zi. Desi suna prea frumos ca sa fie adevarat, totusi v-am povestit doua ore de cumparaturi. Ca sa sumarizez, iata ce ati putea invata (si aplica ) din experienta noastra:

#1 – Scaneaza magazinele

Cand pleci la cumparaturi, aloca-ti cel putin o ora pentru o inspectie preliminata a magazinelor. Noteaza-ti intr-un carnetel lucrurile care iti plac si care ti se potrivesc. Chiar daca vezi ceva ce nu ai proba in mod normal… nu se stie niciodata!

#2 – Nu tine cont doar de tinutele create de magazine

Multe magazine vor alinia impreuna culori si stiluri care se asorteaza, pentru ca sa iti simplifice alegerile si ca sa vanda mai mult. Este adevarat ca ti-ar fi mai usor sa cumperi tinutele gata create, dar e plictisitor pentru tu nu-ti poti exprima personalitatea. Daca vrei sa fii cu adevarat creativa, asorteaza haine gasite in magazine diferite.

#3 – Cauta o tema

Cand esti in cabina de proba, cauta sa creezi o tinuta si sa-i identifici tema. De exemplu, eu am identificat pantalonii de culoare scortisoarei si tunica portocalie drept tema de baza a tinutelor, iar restul le-am construit plecand de la aceste doua piese. Daca ai un punct de plecare, iti va fi mai usor sa alegi haine pe care sa le porti asorta.

#4 – Nuantele de maroniu si bej sunt mai versatile decat negrul

Detaliul care a facut ca aceasta capsula sa fie atat de flexibila a fost paleta coloristica a pantalonilor – diferite nuante de maro - care se asorta toate cu bluzele alese. Daca am fi ales niste pantaloni negri, nu am fi avut atatea optiuni. Contrar parerii multora, negrul NU poate fi purtat cu orice alta culoare!!! Nici una dintre hainele cumparate in acea zi nu a fost neagra. Ce usurare…

Daca vrei sa iti extinzi optiunile unei tinute, adauga o pereche frumoasa de jeansi – ceea ce a facut si clienta mea, cand a ajuns acasa. Cu o singura pereche de jeansi in plus, a ajuns de la 30 la aproape 40 de tinute!

#5 – Adauga accesoriile la sfarsit
Dupa ce ti-ai creat capsula de tinute, gandeste-te la culoarea de baza si gaseste accesorii care sa sublinieze tema aleasa.

Irina Markovits
7 iunie 2006
www.imagematters.ro

Bookmark and Share

One Response to “Un plan de cumparaturi”

  1. Bianca spune:

    Mi-a placut mult sa citesc despre experienta de la cumparaturi cu clienta ta.
    M-ar interesa sa merg si eu la cumparaturi cu tine. Din pacate nu am drum prin Bucuresti prea des. Locuiesc in Cluj.

    Bianca

Leave a Reply

*
Reading Is sexy
   RSS Feed | RSS Comentarii