Postat de iohanna in
Bebeteca,
Cool Mom,
Featured Articles,
SOS! pe data de 21 Septembrie 2011 |
12 comentarii |
998 afisari
Vorbeam zilele trecute cu o prietena care are un baietel de 4 ani. Acum doua saptamani a inceput gradinita si era foarte incantat in primele zile. Mama era destul de preocupata, nu stia cum va reactiona cel mic printre copii, cand va trebui sa petreaca toata ziua departe de ea si de casa, asa cum a fost obisnuit. Copilul a fost curajos in primele zile, nu a plans si parea ca s-a acomodat. Insa greul a venit mai tarziu.
Acum cel mic nu mai vrea la gradinita, plange si repeta intr-una ca isi doreste sa vina acasa, sa stea alaturi de mama lui. Mai rau, micutul refuza sa mearga la toaleta si se abtine toata ziua, in ciuda sfaturilor si incurajarilor mamei. Ce e de facut?
Nu am stiu ce sa o sfatuiesc pe prietena mea. Nu am copii inca, imi doresc sa fiu mama si ma intreb cum as proceda eu in aceasta situatie. Cred ca cel mai bine ar fi ca mama sa colaboreze cu educatoarea, care sa incerce sa se apropie de copil si sa ii castige increderea. Odata stabilita prietenia dintre cel mic si educatoare, copilul se va simti mai confortabil si mai in largul lui la gradinita, fara sa mai simta atat de acut lipsa mamei.
Cred ca este important ca cel mic sa se simta in siguranta la gradinita, sa se simta inclus, agreat, apreciat, sa ii placa acel mediu, sa gaseasca lucruri interesante acolo, care sa ii acapareze atentia. Imi aduc aminte ca si eu am plans dupa mama cand m-a dus la gradinita. Dar imi amintesc ca am avut o educatoare grozava. In prima zi m-a luat in brate si m-a dus in depozitul cu jucarii! Am fost fascinata si am uitat pe loc de mama, care a putut sa plece acasa si sa se ocupe de treburile ei. Treptat m-am obisnuit si a ajuns sa imi placa foarte mult la gradinita, ba chiar am ajuns favorita grupei mele si a grupei vecine, avand doua educatoare care ma iubeau si ma rasfatau.
Voi ce sfaturi aveti pentru prietena mea? Cum ati procedat cu copiii vostri cand au mers pentru prima data la gradinita?
Iohanna Purdea
iohanna.purdea@121.ro
Leave a Reply
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
buna…si noi am inceput gradi saptamana trecuta….si nici fetita mea nu mai vrea la gradi. toata vacanta se lauda ca va merge la gradi si cand a venit vremea pauza. in prima zi a fost totul frumos, din a doua zi au inceput spectacolele cu ‘nu mai vreau la gradi, nu-mi place’. eu ma asteptam sa se integreze destul de usor, tinand cont de faptul ca a mers si la cresa un an de zile. saptamana asta nu a mai plans dimineata la despartire, dar zice in continuare acasa ca ei nu-i place la gradi (cu toate ca fac plastelina, picteaza, coloreaza, se joaca, canta). nu avem probleme in timpul zilei, adica mananca si doarme bine, si cere la toaleta cand e cazul….o idee ptr prietena dumneavoastra, ar fii sa vorbeasca la gradi sa o lase sa-i duca o perioada olita lui (sau capacul lui de wc; la fimea la gradi au wc micute cu capace de plastic pe ele speciale ).poate atunci ar vrea sa faca. sau sa incerce cu o jucarica daca nu are voie cu olita proprie…sa-i zica ca are nevoie si jucarica la wc sa faca pisu sau kk , ca o sa o doara burtica tare daca nu face…lucruri de genul asta. ca sa vrea sa stea la gradi, ma gandesc ca poate incerca la inceput sa-i zica ca la intoarcerea acasa il asteapta o surpriza (ceva dulce, un fruct , un desen special de colorat, o activitate noua, o revista cu personajele preferate). la noi mai merge si chestia asta. sunt curioasa daca rezolva cumva problema la gradi, cu facutul nevoilor acolo. mult noroc!
Multumesc Andreea pentru sfaturi, o sa ii spun prietenei mele. Da, e greu cu trecerea asta de la statul acasa, mediul familial la gradinita, unde totul e strain… Pana se acomodeaza e greu… Sper sa se rezolve si pentru fetita ta si sa ii placa
Multumesc si succes!
E foarte complicata trecerea asta intr-o noua etapa…cred ca problema nu este gradinita ci problema este lipsa mamei (sau lipsa de acasa). Cred ca ar trebui pus accentul mai mult pe asta. Adica ar trebui vorbit efectiv cu copilul si prin intrebari aflat ce anume il supara de fapt. Eu procedez asa cu fetita mea (are 2 ani si 4luni)- a inceput de la 1 sept gradinita. Este foarte fericita sa mearga, ii place acolo, ii plac educatoarele dar vrea ca eu sa fiu acolo cu ea. Si in fiecare dimineata avem un soi de conversatie (caci ea nu verbalizeaza prea mult) prin care incerc sa ii confirm starile ei si nevoile ei. O intreb daca vrea sa mearga la gradinita, daca vrea ca mami sa mearga cu ea la gradinita, daca vrea ca mami sa stea cu ea acolo si sa se joace etc etc..din intrebari incerc sa-i confirm starea ei si sa ii arat ca o inteleg, ca nu incerc sa o pacalesc (nici cu minciunele, nici cu recompense etc). Si cred ca se va ‘vindeca’ aceasta situatie. Trebuie sa intelegem ca este foarte greu pt un copil sa se desparta de mama-tata-casa (mai ales daca sta si toata ziua intr-un loc, care pana la urma chiar e strain de el). Fetita mea de exemplu, desi e foarte obosita dupa gradinita (este la program scurt) nu vrea sa se culce acasa de pranz pt ca vrea sa stea cu mine, ii lipseste prea mult timpul petrecut cu mine…
Sper ca experienta mea sa ajute si alte mamici si multa rabdare si multa dragoste -neconditionata!
multe as avea de spus pentu mine care sunt bunica ce mai mare nepoata este de 14 ani si suntem foarte bune prietene discutam de baieti dar am trecut si eu prin gradinita sfatul meu este sa duceti copiii intre copii unde pot sa fi educati calcati pe durerea de mama si nu va uitati inapoi ca mai tarziu o sa fiti foarte multumita
Dna Maria, va dau dreptate: copiii trebuie sa stea intre copii pentru a deveni oamenii sociabili si educati de mai tarziu! Fiecare parinte stie ca e greu pentru copil sa se desparta de mediul in care a crescut de cand a venit pe lume, dar trebuie sa fim constienti ca mai tarziu,lor o sa le fie bine!
Pot sa spun ca noi suntem dupa prima luna de cresa; baietelul meu are 2 ani si a trebuit sa \"ne despartim\". Am inceput munca si nu aveam bunicii la indemana. Fiind prea mic, nu pot sa spun ca am reusit sa vb cu el ca sa ma inteleaga si sa fie \"pregatit\" ca va fi lasat acolo. Primele saptamani [cam 2], a fost groaznic. Desi la inceput il lasam la program scurt si il luam acasa la pranz, pateam si noi la fel ca si Dana: nu voia sa doarma, se agata numai de mine sau mai grav, de mamaia, caci mami nu a stat decat o sapt si apoi a plecat la serv.
Cand ne-am facut \"curaj\" sa il lasam sa doarma acolo, deja a inceput sa fie mai bine:e bucuros ca face nani cu copiii, ca este cu doamna ….se joaca etc. Cred ca tot ce trebuie pentru oricine se confrunta cu negativismul copilului de a se duce la gradinita, este perseverenta si tb sa treci peste durerea de parinte ca iti stii copilul nefericit.
Doamnele de acolo imi spuneau de fiecare data ca nu plange decat dimineata cand il las si apoi il ia cu jucariile si uita de mine. Vazand ca au dreptate si luandu-l de acolo vesel si nu plangacios,le-am dat dreptate!
Acum, dupa o luna cum spuneam, cand sta acasa in week-end, deja i se pare o vesnicie si ma intreaba cand mai merge la copii si la doamna!
Sper sa aibe curaj si prietena ta si putere de convingere ca sa fie bine pentru ea si fetita!
Multumesc tuturor pentru sfaturi si comentarii, le voi transmite prietenie mele, sper sa fie de folos!
Toate ar fi bune si frumoase daca educatoarele nu ar fi suprasolicitate! In grupa fetitei mele celei mici sunt 30 de copii! Cum ar putea doar doua educatoare sa se ocupe eficient de 30 de copii, tinind cont de faptul ca fiecare copil are nevoie de multa atentie si rabdare???
Cit despre faptul ca baietelul prietenei tale nu mai vrea sa mearga la toaleta, era interesant de stiut daca acasa face la wc sau la olita. Daca acasa inca mai face la olita, atunci probabil ca wc-ul de la gradi il streseaza. Daca si acasa face tot la wc, atunci probabil ca a avut o experienta neplacuta la gradi ,legata de folosirea wc-ului: nu a gasit hirtia, nu a stiut ce sa faca, a fost lasat singur , i s-a parut ciudata toaleta de acolo, etc, etc. Mama, cu mult tact si rabdare, trebuie sa afle ce s-a intimplat.
Orice ar fi, ar trebui gasita o solutie de compromis, copilul nu ar trebui fortat sa mearga undeva unde nu se simte in siguranta.
Cit despre problema gradinitelor supraaglomerate, cred ca noi mamicile ar trebui sa ne unim si sa ne cerem drepturile, pentru ca atit clasele cit si grupele au mult mai multi copii decit poate supraveghea si educa eficient un educator, invatator, profesor. Rezultatul? Copii traumatizati, care refuza sa mearga la gradi sau la scoala. Sau se duc fara drag, pentru ca sunt obligati. Daca noi n-o sa ne cerem drepturile, n-o sa ni le acorde nimeni.
Inutile comentarille si zbuciumurile noastre din comunitatea 121.ro atit de draga noua, daca tot nu le “aude” si nu le citeste cine trebuie. Copiii au dreptul la educatie fara stresil olitei, al dormitului dupa amiaza, al rastitului de catre educatoare sau mai stiu eu cine de acolo, la o atmosfera armonioasa la gradinita. Nu putem decit sa “certam” fara rezultate pozitive educatoarele si ingrijitoarele sau asistentele (care ii primesc raciti, contaminandu-i pe ceilalti!) sau sa le cadorisim in continuare, ca tot zadarnic. Sistemul si mentalitatea sunt vinovate. Poate peste vreo inca 50 de ani, copiii vor vrea la gradinita. Poate atunci vor fi si ei intelesi de catre personalul gradinitelor.
Buna Iohanna,
Eu am o prietena psiholoaga care ma ajuta in astfel de situatii. Si baiatul meu a plans foarte mult dar am inceput sa-i spun : \\"uite, acolo in clasa ta am fost si eu cand eram mica, in patutul in care dormi tu acum, am dormit eu cand mergeam la gradinita\\". Am inceput sa-l intreb daca mai exista jucaria x (pe care am inventat-o)…l-am recompensat dupa fiecare zi de gradinita cu o ciocolatica, un ou kinder, etc. L-am laudat in fiecare zi \\"uite ce frumos te porti de cand mergi la gradinita\\". Sper sa reuseasca metoda si cu fetita prietenei tale.PS:nu am facut aceeasi gradinita pe care o face baiatul meu.Succes
Va multumesc mult tuturor pentru sfaturi, sper sa ii fie de folos prietenie mele!
Uouu…sorry, dar astea sunt sfaturile unui psiholog? cu recompense si minciuni?