Cand ma uit la copii jucandu-se, mi-e dor de copilarie! De naivitatea si sufletul curat, de deschiderea si neastamparul cu care incercam lucruri noi fara sa ma tem.
Mi-e dor sa ma catar in copaci, sa stau in ploaie si sa bat din picioare in balta mica de langa jgheabul casei, sa pictez peretii cu creionul sau acuarele, sa fac rochite la papusi din manusi si batiste, sa desenez cu creioane colorate.
Simt jocul ca pe o explorare profunda in subconstientul nostru si o eliberare de multe din conversatiile pe care le avem ca adulti. Gandeste-te la ce simti cand te joci! Daca esti total cuprinsa de ceea ce faci, nu te mai gandesti la prea multe alte lucruri si simti ca totul are alt sens. E pace! Am facut un puzzle zilele trecute. Acum cateva saptamani mi-am cumparat creioane colorate si carioca. J
Sofia, fetita de 2 ani si jumatate a finei mele iubeste cartile. Ii place sa o tii in brate cu cartea in fata si sa dai paginile vorbind despre personajele din carte. Facem asta cu o carte de la inceput la sfarsit si apoi o luam de la capat pana se plictiseste. Apoi se urca pe trambulina mica pe care o are in mijlocul sufrageriei si incepe sa sara, fara sa ma scape din ochi si razand. Imi aduc aminte prima data cand am sarit pe o trambulina, aveam peste 30 de ani si mi-a fost greu sa renunt la control. Sofia nu are nici o problema cand sare pe trambulina si rade din tot sufletul.
Scrie-mi cum te joci. Scrie-mi ca te joci!
Daniela Fugaru Kammrath
Leave a Reply
Femei inteligente. Argumente pertinente. Zambete pline. Sinceritate dezarmanta. Tocuri cui. Ruj rosu. Frumusete rapitoare. Cariera de invidiat. Bucatarii aromate. Mame perfecte. Familii zambitoare. Toate astea si mult mai mult... Sheblogs!
